Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607
Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607

Târgul Naţional Imobiliar: 120 de companii şi-au anunţat participarea, cu peste 25.000 de oferte de locuinţe

Târgul Naţional Imobiliar, care va începe pe 28 octombrie la Palatul Parlamentului, va reuni 120 de companii expozante, ce au pregătit peste 25.000 de oferte de locuinţe noi, dar şi vechi, la preţuri ce pornesc de la 29.400 de euro, conform unui comunicat al organizatorilor. În plus, pentru prima dată la un târg imobiliar în România, vor fi prezente oferte de proprietăţi inclusiv din Franţa. TNI este un eveniment pentru clienţii finali, pentru dezvoltatori, pentru agenţii imobiliari care pot stabili contacte şi parteneriate, pentru investitori şi pentru cei care caută colaborări în construcţii şi nu numai, pentru cei care caută surse de finanţare: credite imobiliare şi ipotecare, pentru asociaţii şi organizaţii de profil. „Persoanele aflate în căutarea de locuinţe, pasionaţii de real estate, dar şi cei care sunt interesaţi de achiziţii imobiliare cu scop investiţional sunt invitaţi să viziteze ediţia Târgului Naţional Imobiliar TNI ce are loc în perioada 28-30 octombrie, la Palatul Parlamentului. Vizitatorii TNI au acces în cadrul expoziţiei la proprietăţi pe toate gusturile, bugetele şi nevoile: apartamente premium în centrul capitalei, proprietăţi de tip boutique, imobile exclusive în nordul capitalei, vile în zone liniştite aproape de Bucureşti, apartamente low-budget, penthouse-uri, construcţii pe structură metalică, construcţii pe structură de lemn, cunoscute ca şi timberframe, tiny houses, case de vacanţă la munte sau la mare şi oportunităţi de investiţii în Dubai, Cipru şi Franţa! Preţurile ofertelor imobiliare prezentate în cadrul TNI pornesc de la 29.400 euro TVA inclus pentru o garsonieră şi ajung până la 6 milioane de euro pentru o proprietate de lux în străinătate. Intrarea la târgul imobiliar se realizează gratuit în baza QR codului generat de aplicaţia de mobil TNI, ce oferă utilizatorilor acces gratuit la cele mai recente ştiri & noutăţi din piaţa imobiliară şi în plus facilitează schimbul datelor de contact dintre vizitatori şi expozanţi”, a declarat Cristina Bercea, PR manager Târgul Naţional Imobiliar. Cea de-a 33-a ediţie a TNI reuneşte ansambluri rezidenţiale în exclusivitate, lansări de proiecte imobiliare, oferte de închirieri de imobile în capitală, soluţii de finanţare, dar şi proprietăţi în străinătate ce pot fi cumpărate cu cryptomonede. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?