Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

RAR Vrancea caută un teren pentru un nou sediu

Regia Autonomă – Registrul Auto Român este în căutarea unui teren pentru construirea unui sediu administrativ unde să fie mutată activitatea reprezentanței RAR Vrancea, care în acest moment se desfășoară pe strada Odobeşti din Focșani. RAR nu vrea însă orice fel de teren, ci unul care să aibă minim 8.000 de metri pătrați și maxim 10.000, iar amplasamentul să fie în Focșani sau, în cel mai rău caz, zona metropolitană a municipiului. Potrivit anunțului postat de RAR, viitorul sediu nou din Vrancea va fi compus dintr-o hală monobloc în care se vor desfășura activități specifice, respectiv verificări tehnice și birouri prelucrare date. Adresa la care trebuie depuse ofertele este cea a registraturii RAR – RA din București, până pe 14 octombrie, ora 12.00, acestea urmând a fi deschise pe 17 octombrie, ora 10.00. La licitația anunțată se poate înscrie practic oricine care crede că deține terenul pe care RAR și-l dorește, însă în caietul de sarcini se arată că, „în vederea eliminării situațiilor care pot apărea ca urmare a activităților speculative, terenul oferit spre vânzare trebuie să fie în proprietatea vânzătorului cel puțin 12 luni înainte de data publicării anunțului privind intenția de cumpărare”.

În afară de condițiile de mai sus, respectiv amplasament și suprafață, Registrul Auto Român și-ar dori ca de preferință terenul „să aibă pe cât posibil” o formă regulată, dreptunghiulară și „să nu se afle într-o zonă mlăștinoasă sau infrastructura terenului să nu fie formată din umplutură”. Totodată, se cere ca accesul la teren să se facă dintr-un drum existent fără restricții de tonaj pe care pot circula autovehicule de trafic greu (ce au tonaj până la 40 t), să fie accesibil pentru toate tipurile de vehicule, de pe ambele sensuri de circulație, iar deschiderea la drum să fie de minimum 40 de metri. „Pe teren să nu existe restricții de construire din cauza unor monumente istorice învecinate sau culoare de zbor aeronautic, iar în imediata apropiere să nu existe rețele sau magistrale de transport utilități ce impun restricții de construire sau utilizare, cum ar fi rețele electrice de înaltă tensiune subterane sau supraterane, magistrale sau rețele de gaze naturale, rețele de canalizare sau apă, rețele de telefonie specială. În apropierea terenului sau la limita acestuia să existe utilități de unde se pot face branșamente de: apă, canalizare, gaze naturale, energie electrică, rețea de telefonie”, sunt alte cerințe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?