Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

CJ Vrancea: Apa din Bazinul de înot didactic din Focșani este în permanență în parametri normali!

Consiliul Județean Vrancea anunță că Apa din Bazinul de înot didactic din Focșani este în permanență în parametri normali și că se fac buletine de analiză periodice. Reacția administrației județene vine după ce consilierul județean Cristian Dănuț a afirmat în plenul ședinței extraordinare a Consiliului Județean de ieri că luni după amiază „apa din bazin era tulbure“, precizând că este posibil ca acest lucru să se întâmple din cauza lipsei unor substanțe. „Referitor la afirmațiile făcute astăzi (marți – n.r.) în cadrul ședinței Consiliului Județean Vrancea, cu privire la calitatea apei din Bazinul de înot didactic din Focșani, aflat în administrarea autorității publice județene, informăm opinia publică și utilizatorii bazinului: Apa din bazinul de înot este atent monitorizată prin buletine de analiză periodice, conform cărora calitatea apei este în permanență în parametri normali. Îi asigurăm pe utilizatorii bazinului de înot că apa este la standardele necesare, stabilite prin actele normative în vigoare, normele sanitare sunt respectate și nu există niciun risc pentru sănătatea publică. Pe această cale, mulțumim pentru sesizare și vă asigurăm că orice sugestii/reclamații venite din partea utilizatorilor noștri sunt tratate cu maximă seriozitate și avem grijă să luăm toate măsurile necesare pentru asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea cursurilor de înot“, se arată în informarea Consiliului Județean Vrancea.

Tot legat de acest subiect, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a precizat că echipa managerială ar trebui să facă mai multe pentru a atrage copiii la bazinul de înot. „Vă mulțumesc pentru grija manifestată pentru bazinul realizat de noi (PSD-n.r.) și cred că echipa managerială de la Bazinul de Înot să fie mai fâșneață și să facă mai mult pentru a atrage copiii din județul Vrancea pentru a învăța să înoate în cele 10 ore gratuite, stabilite prin hotărâre a Consiliului Județean Vrancea“, a precizat vicepreședintele Marian Oprișan.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?