Primăria Tătăranu a scos la licitație serviciile de Elaborare PT+DDE, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare infrastructură rutieră în comuna Tătăranu, județul Vrancea – etapa I”. Valoarea estimată a lucrărilor este de 6,5 milioane de lei. „Sistemul rutier propus este de tip suplu (elastic) și are următoarea structură: strat de rulare, 4 cm grosime după compactare; strat de legătură, 6 cm grosime după compactare; strat de bază din piatră spartă 15 cm; pietruirea existentă se scarifică, se nivelează, se completează pentru aducere la nivel și se compactează; acostamentele se propun a fi executate din piatră spartă. Pe străzile Berzelor, Zambilei, Berzei, Șindrilița, Școlii nr. 1, La Moară, Potcovăriei, Între Garduri și Crizantemei, din cauza faptului că aceste străzi au destinație rezidențială, se vă realiza următoarea structură rutieră: strat de rulare, 6 cm grosime după compactare; pietruirea existentă se scarifică, se nivelează, se completează pentru aducere la nivel și se compactează. Acostamentele se propun a fi executate din piatra spartă”, se arată în descrierea investiției.