Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Un copac a început să crească prin acoperișul unui bloc din Adjud

Un copac a început să crească prin tencuiala unui apartament de la etajul patru al unui bloc din Adjud. Blocul 11 de pe strada Libertății este cunoscut în zonă din cauza pericolului pe care îl prezintă pentru trecători. Oamenii care locuiesc aici spun că le este frică să circule din cauza bucăților de tencuială care pot cădea oricând. Locatarii spun că au încercat să găsească mai multe variante pentru reabilitarea blocului însă nu a fost găsită nicio soluție. Am făcut cerere la asociație, dar nu s-a întâmplat nimic. Cei de la asociația de locatari ne-au spus că trebuie să se ocupe Primăria. La primărie ne-au spus că suntem pe lista pentru reabilitare însă apoi am auzit că nu mai suntem. La etajul patru nu locuiește nimeni, proprietarul vrea să vândă dar nimeni nu vrea să cumpere. Sunt găuri încât se vede direct în apartament, plouă direct în casă. Am copii și îmi este frică atunci când ies afară să nu le cadă tencuială în cap. Este un pericol să circuli aici. Unui vecin i-a căzut pe luneta la mașină, mie mi-a căzut pe o bicicletă a copiilor. Noi vrem să plătim reabilitarea blocului dar trebuie să se ocupe cineva de aceste lucrări, nu putem să o facem singuri”, ne-a spus Diana, locatară în blocul de pe strada Libertății.

Primarul municipiului Adjud, Florin Nechifor, ne-a confirmat situația blocului de pe strada Libertății. Edilul a explicat că, pentru a veni în sprijinul locatarilor, blocul a fost introdus pentru reabilitare prin PNRR. Aceasta înseamnă un avantaj pentru locatari, care nu vor fi nevoiți să achite contribuția lor la aceste lucrări. Prin PNRR va fi făcută izolarea termică a blocului, inclusiv lucrări la acoperiș, la stolerie. „Cunosc situația acestui bloc și îi înțeleg pe locatarii de acolo. Au dreptate, blocul este într-o stare jalnică și vrem să îi ajutăm. Noi am reușit să introducem acest bloc pe lista blocurilor care vor fi reabilitate cu finanțare prin PNRR, lucrări care au avantajul că sunt realizate fără contribuția proprietarilor. De acum urmează procedurile legale”, ne-a spus primarul Florin Nechifor. Edilul a explicat că municipiul Adjud a depus cereri pentru finanțare de 3,74 milioane euro prin PNRR pentru reabilitarea termică a 8 blocuri, cu 11 scări. Acestea se adaugă celorlalte blocuri pe care municipalitatea adjudeană vrea să le reabiliteze prin alte programe de finanțare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?