Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Constanţa: Concert The Motans în cadrul proiectului „Tomis – Luminile istoriei‟

Turiştii şi constănţenii sunt aşteptaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, în Piaţa Ovidiu, să redescopere istoria Constanţei şi a Dobrogei într-o abordare cu totul diferită, iar la final să fie purtaţi într-o lume a melancoliei pe melodiile celor de la trupa The Motans, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Asociaţia Culturală Obsidian, spectacolul organizat în Piaţa Ovidiu, în cadrul proiectului „Tomis – Luminile istoriei‟, este ultimul şi cel mai amplu din acest final de vară.

 Sâmbătă seară, de la ora 19:00, fiecare constănţean sau turist aflat în vacanţă pe litoral este aşteptat „să redescopere istoria Constanţei şi a Dobrogei într-o abordare cu totul diferită, pentru ca la final să fie purtat într-o lume a melancoliei şi a visării pe melodiile celor de la The Motans‟. „Tomis – Luminile istoriei‟ este un eveniment care îmbină cultura şi istoria prin intermediul new art media, reflectând atmosfera Tomisului antic până la Constanţa zilelor noastre, proiectul având însă nevoie şi de o latură artistică, actuală şi care să-i antreneze pe toţi cei prezenţi.

Când am gândit proiectul am decis că nu trebuie să fie unul pur istoric şi nici pur tehnic, doar cu lasere, lumini, focuri şi cu restul echipamentelor noastre. Aşa că am hotărât să le combinăm şi, mai mult decât atât, să adăugăm şi un pol de atracţie. Iar acesta s-a concretizat prin aducerea unei formaţii de renume, The Motans, care va fi invitatul principal al spectacolului «Tomis – Luminile istoriei»‟, a declarat Jean Vlad, organizator „Tomis – Luminile istoriei‟, citat în comunicat.

Conform acestuia, „Tomis – Luminile istoriei‟, proiect desfăşurat de Asociaţia Culturală Obsidian şi finanţat de Consiliului Judeţean Constanţa, este, în primul rând, un omagiu adus istoriei judeţului Constanţa prin intermediul luminilor, sunetului şi dansului. În cadrul acestuia viaţa, natura, locurile, obiceiurile sau formele vechi de cultură ale locului sunt readuse în atenţia spectatorilor „prin intermediul unor alternative de expresie evoluate, noi, moderne‟, printre care „mapparea video, show-ul cu lasere şi lumini, dansuri cu efecte pirotehnice şi efecte sonore‟.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?