Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Focșani. Două sancțiuni pentru fumatul în incinta unei instituții de învățământ, aplicate de polițiștii locali

Aproape două treimi din sancțiunile aplicate de polițiștii locali focșăneni în cursul lunii iulie s-au finalizat cu avertisment pentru contravenienți. Un comunicat al Poliției Locale a municipiului Focșani arată că, în cursul lunii trecute, au fost desfășurate acțiuni preventive cu precădere pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, asigurarea fluenței traficului, combaterea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare, combaterea încălcării normelor legale privind activitățile de  comerţ, protecţia  mediului și pe linia disciplinei în construcții, conform legislaţiei în vigoare. 

În luna iulie, au fost aplicate 384 de sancțiuni contravenționale din care 252 avertismente și 132 amenzi în valoare de 69.680 lei, după cum urmează:

1) nerespectarea prevederilor H.G.1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G.195/2002-circulația pe drumurile publice:

  oprire în zona de acțiune indicator ”Oprirea interzisă” = 52 sancțiuni din care 39 cu avertisment și 13 cu amendă în valoare de 3770  lei;

  oprire neregulamentară  pe trecerea pentru pietoni = 29 sancțiuni din care 18 cu avertisment și 11 cu amendă în valoare de 3190 lei;

  oprire neregulamentară în stația destinată mijloacelor de transport în comun = 3  sancțiuni cu avertisment ;

  oprire neregulamentară în intersecție = 13 sancțiuni din care două  cu avertisment și 11 cu amendă în valoare de 3190 lei;

  staţionare  neregulamentară = 114 sancțiuni din care 77 cu avertisment și 37 cu amendă în valoare de 21460 lei;

  circulație pe interzis = 45  sancțiuni din care 42 cu avertisment și 3 sancțiuni cu amendă în valoare de 870 lei;

2) nerespectarea prevederilor H.C.L. 277/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și efectuare a activităților de blocare, ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/parcate neregulamentar pe raza teritorială a municipiului Focșani:

  staționare neregulamentară în parcare fără a deține abonament = 26  sancțiuni din care 12 cu avertisment și 14 cu amendă în valoare de 3100 lei;

  parcare/staționare neregulamentară pe trotuar  = 9 sancțiuni  cu avertisment;

3) nerespectarea prevederilor Legii 448/2006  privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:

– parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, fără a avea acest drept – două sancțiuni  cu avertisment;

4) nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice:

– refuz de legitimare sau de a se prezenta la sediul poliției locale – 6 sancțiuni în valoare  de 5000 lei;

– a proferat injurii și amenințări de natură să tulbure ordinea și liniștea publică –  13 sancțiuni din care 3 cu avertisment și 10 cu amendă în valoare de 5700 lei;

5) nerespectarea prevederilor H.C.L.25/2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice și ale cetățenilor privind gospodărirea municipiului Focșani:

– a pătruns şi staţionat  cu autoturismul pe spaţiul verde – 7 sancțiuni cu avertisment;

– a aruncat mucuri de ţigară/coji de seminţe în alte locuri decât în coşurile de gunoi stradale – 12 sancțiuni din care una cu avertisment și 11 cu amendă în valoare de 3000 lei;

  nu a efectuat curățenia pe terenul pe care îl deține – o sancțiune cu avertisment;

6) nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun:

– a fost surprins în timp ce fuma în incinta unei instituții de învățământ – două sancțiuni cu avertisment;

7) nerespectarea prevederilor O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață: 

  nerespectarea programului de funcționare – o sancțiune cu avertisment;

8) nerespectarea prevederilor H.C.L. 401/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților de comercializare, prestări servicii și alimentație publică de pe teritoriul municipiului Focșani:

  lipsa avizului orar de funcționare = 18 sancțiuni din care 17 cu avertisment și o  sancțiune  cu amendă în valoare de 500 lei; 

9) nerespectarea prevederilor Legii nr.50/1991R  privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor: 

  executarea de lucrări de construire fără a deţine autorizaţie – 9 sancțiuni în valoare de  11.000lei;

10) nerespectarea altor prevederi legale aflate în competența poliției locale: 

  22 sancțiuni din care 16 cu avertisment și 6 cu amendă în valoare de 8900 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?