Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Ateneul din Focșani organizează Școala de Vară Pastia în luna august

Ateneul Popular organizează la începutul lunii august Școala de vară Pastia pentru copiii talentați, cu vârsta cuprinsă între 7 și 15 ani. Înscrierile se fac până la 29 iulie, iar cei vor mai multe detalii pot suna la unul dintre numerele de telefon 0769115319 și 0721771066. Pentru înscriere trebuie depuse o cerere și un Acord GDPR, copie certificat de naștere copil și copie act de identitate părinte sau susținător legal. Modelele de cerere și de acord GDPR pot fi descărcate de AICI.. „Dacă ai un copil talentat, cu vârsta cuprinsă între 7-15 ani, nu ezita să îl aduci, în perioada 1-12 august, la Școala de vară PASTIA, unde ne vom cunoaște, vom discuta despre istoria muzicii, vom aprofunda noțiuni de teorie muzicală și bineînțeles, vom cânta!”, se arată în anunțul Ateneului Popular. 

Atelierele vor avea loc pe 1, 2, 4, 9, 11 august începând cu ora 10.00. Cursurile se vor desfășura după următorul program:

Ziua 1: Să ne cunoaștem – 30 minute; Ce însemnă muzica pentru noi? – 30 minute; Repetiție – 60 minute

Ziua 2: Despre lucrul în echipă – 30 minute; Notația muzicală – 30 minute; Repetiție – 60 minute

Ziua 3: Despre prezența scenică și limbajul nonverbal – 30 minute; Tempoul și nuanțele muzicale – 30 minute; Repetiție – 60 minute

Ziua 4: Călătorie prin istoria muzicii – 30 minute; Timbrul vocal și timbrul instrumental – 30 minute; Repetiție – 60 minute

Ziua 5: Repetiție – 30 minute; Înregistrări – 90 minute. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?