Ediția: Luni 7 octombrie 2024 Nr. 6730
Ediția: Luni 7 octombrie 2024 Nr. 6730

VIDEO și GALERIE FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. Interviu cu agent principal Mircea Năstase, conductor canin în cadrul Poliției Municipiului Focșani

Astăzi vom afla povestea agentului principal Mircea Emanuel Năstase, conductor canin în cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția Municipiului Focșani. O poveste cu un început puțin diferit, în sensul în care tânărul vrâncean nu și-a propus încă de la vârste fragede să devină polițist, ci această alegere a venit cumva ca o oportunitate pentru el. Absolvent al Liceului Teoretic „Ioan Salvici” Panciu, agent principal Mircea Năstase spune că în liceu era pasionat de Istorie, și olimpic la Limba și literatura română. De alfel, nota 10 pe care a obținut-o la Bac, la Istorie, reprezintă o performanță pentru tânărul care, în copilărie, și-a făcut temele la lumina lămpii.

Am avut o copilărie agitată, dar frumoasă. Suntem șase frați. Provin dintr-o familie cu venituri modeste. Ne-am mutat din sat, de la Varnița (Răcoasa), când aveam vârsta de 8 ani, pe un teren extravilan, în câmp. Nu aveam vecini, aveam doar pădurea în spatele casei. Casa și curtea pe care le dețineau părinții și bunicii erau foarte mici, și era dificil pentru noi 8, și cu bunicii 10 să locuim acolo, așa că ne-am mutat în câmp. Eram clasa a I-a. A fost destul de dificil. Temele se făceau la lampă cu gaz pentru că nu aveam electricitate, însă, ușor, ușor, a trecut timpul și acum privim cu drag în urmă”, spune agent principal Mircea Năstase.

Absolvind cu medie de 9.08 la Bac, ajunsesem să-i servesc la masă pe alții fără Bac”

Ca adolescent, Mircea Năstase se descrie ca fiind „un copil foarte rebel”, pe care oamenii din jur nu l-ar fi văzut niciodată lucrând într-un domeniu precum cel actual. La vremea aceea, înconjurat fiind de animale și trăind la țară, tânărul înclina spre Medicina Veterinară, însă acest gând s-a risipit rapid. După absolvirea liceului și promovarea examenului de Bacalaureat cu 9.08, Mircea Năstase s-a angajat ca barman-ospătar la un local din Panciu. „Deși am promovat Bac-ul cu medie de 9.08, ajunsesem să-i servesc la masă pe alții fără Bac. Lucram ca barman-ospătar, dar eram și femeie de serivciu, și bodyguard, atunci când era nevoie. Am lucrat pe perioada verii și puțin în iarnă”, povestește agentul.

Finalul anului 2016 i-a pregătit însă o surpriză tânărului: șansa obținerii unui loc în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. „A fost o sclipire de moment. Am dat concurs la finalul lui 2016, iar în 2017 am fost pus în funcția de agent, fiind încadrat din sursă externă”, spune Mircea Năstase. La început, emoțiile și-au spus cuvântul, însă, fiind o fire glumeață și comunicativă, tânărul a reușit să se integreze rapid în colectivul polițiștilor vrânceni. Reflectând acum la schimbarea profesională pe care a făcut-o, tânărul consideră că, „la mine s-a manifestat mai mult ca șansă în viață faptul că am intrat în Poliție”.

Încă din 2017, vrânceanul a fost încadrat pe funcția de agent în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Focșani, executând misiuni de patrulare și intervenție la 112 pe raza municipiului. Munca de noapte nu este deloc ușoară, spune tânărul, mai ales că „noi, de la Ordine Publică, suntem primii care ajungem la fața locului”. De la legitimarea persoanelor, până la aplanarea conflictelor, fiecare misiune în parte are specificul și gradul ei de pericol. Au fost și situații în care „«zburau» pe lângă noi topoare, cioburi de sticlă. Am găsit chiar și bâte și spray-uri lacrimogene în mașini…”, însă, Mircea Năstase a fost conștient încă de la început ce-l va aștepta odată ce va îmbrăca uniforma de plițist.

Câinele agresiv, săpânul agresat și… plăcinta cu carne

Aparent, înșiruirea nu are logică, însă acestea sunt ingredientele unei misiuni la care agentul principal Mircea Năstase a intervenit în urmă cu aproximativ doi ani. „Undeva în jurul orelor 02.00, ofițerul de serviciu ne dirijează într-o parcare. Avem o persoană agresată. Ajunși acolo, situația părea relativ ușoară pentru noi, riscul deja dispăruse, nu vorbeam de o altercație în direct, ci doar de o agresiune. Persoana vătămată se afla întinsă pe sol. Avea, din câte am putut observa, una din tibii fracturate. Vorbea cu greutate și spunea că a fost lovit cu bâtele”, până în acest punct, povestea nu pare să ridice mari semne de întrebare.

Bărbatul agresat era însoțit de un câine din rasa American Bully care avea „în jur de 50 de kilograme”. În momentul încăierării, câinele devenise foarte agitat, iar la sosirea organelor de poliție, din încercarea de a-și apăra stăpânul, avea un comportament agresiv. În acel moment, agentul principal Mircea Năstase și-a amintit că „un coleg jandarm povestise că soția i-a pregătit plăcintă cu carne și i-a dat la pachet”. Imediat l-a rugat pe coleg să-i aducă plăcinta și în acest fel a reușit să-l ademenească pe câine, și să prindă capătul lesei de cuiul de tractare al unui autoturism parcat cu ajutorul… cătușelor din dotare. Astfel, bărbatul agresat a putut primi îngrijiri medicale de la echipajul SMURD venit în zonă.

Povestea lui Cap, partenerul canin al agentului principal Mircea Năstase

După terminarea cursului de inițiere în carieră de la Sibiu, Mircea Năstase s-a întors pe meleaguri vrâncene, „IPJ-ul distribuindu-mi un câine foarte în vârstă, de peste 9 ani, calificat, dar care nu mai participa la misiuni. Trebuia doar să mă ocup de îngrijirea lui. Am făcut acest lucru până în 2019 când, de bătrânețe, câinele a decedat”. În 2019, în echipa IPJ Vrancea a fost adus Cap, sau Billy, așa cum îl alintă conductorul său, un pui de Ciobănesc german de 5 luni. Pentru tânărul polițist, schimbarea a fost majoră și puțin dificil de gestionat, pentru că, „de la un câine inactiv care de-abia mișca și era foarte morocănos, am trecut la un puiuț de 5 luni, foarte firav, dar cu o energie imensă. Perioada cea mai importantă cred că a fost atașamentul de început. Era tot timpul agitat, mirosea orice. Dacă plecam de lângă el o secundă, mă căuta peste tot, ceea ce a contat enorm în relația cu el”.

În 2021, timp de trei luni, agentul principal Mircea Năstase, alături de partenerul său canin, Billy, a mers la specializare, la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu. Billy a obținut rezultate bune, întorcându-se acasă cu nota 9.55. Conductorul său este conștient că „întotdeauna este loc de mai bine”, dar în fiecare zi se antrenează pentru a da randament maxim la intervenții. Pe Billynu-l folosim la orice fel de intervenție pentru că, fiind antrenat într-un anume fel, răspunde la anumite situații. Nu este un câine universal. Ne însoțește la patrulare, putem legitima lejer o persoană cu el de față, el așteptând în poziție.

Am dezvoltat foarte mult apărarea conductorului, adică, în momentul în care o persoană se agită în jurul meu sau încerarcă să mă atace, Billy va reacționa fără doar și poate din instinct. De obicei, acești câini polițiști sunt folosiți la scandaluri, la intervenții cu un număr mai mare de persoane, iar impactul este mai mult decât cel scontat. În momentul în care cobori un câine din mașină și a început să latre, o să se împrăștie marea majoritate a persoanelor implicate în eveniment. Din punctul acesta de vedere, este un avantaj pentru poliție”.

În ceea ce privește planurile de viitor, agentul principal Mircea Năstase spune că a început cursurile Facultății de Drept intenționând ca, după absolvire, să dea concurs pentru ofițeri. Cât despre viitorul apropiat, tânărul își dorește să-și îndeplinească cât mai bine atribuțiile de serviciu, și să aibă parte în continuare de același colectiv închegat și bine pregătit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?