Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Milcovul, Gologanu și Vulturu primesc bani pentru înființarea rețelelor de gaze naturale

Comunele Milcovul, Gologanu și Vulturu vor primi peste 105 milioane lei pentru lucrările privind înființarea sistemului de distribuție gaze naturale. Ministerul Dezvoltării a anunțat, ieri, că au fost aprobate 104 proiecte pentru distribuția gazelor, finanțate prin programul „Anghel Saligny”. În urma deciziei de ieri, autoritățile publice locale vor semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții. Conform anunțul Ministerului, au fost alocate 60,5 milioane lei pentru înființarea sistemului de distribuție în comunele Milcovul și Gologanu și 44,9 milioane lei pentru sistemul de distribuție din comuna Vulturu.

Primarul de la Milcovul, Mihai Neață, ne-a spus că obținerea finanțării este un prim pas pentru realizarea rețelei de gaze însă de acum urmează derularea procedurile de realizarea a documentațiilor tehnice și, abia ulterior, începerea propriu zisă a lucrărilor la această investiție. „Noi am început din 2019 procedurile pentru obținerea avizelor necesare pentru realizarea acestei investiții. Obținerea finanțării este un prim pas important pentru ca acest vis la locuitorilor din comună să devină realitate. Lucrurile bune se construiesc greu, dar nu sunt imposibil de realizat”, ne-a spus primarul Mihai Neață. La Milcovul și Gologanu, avizul de principiu pentru înființarea sistemului de distribuție gaze naturale în comune a fost eliberat de Distrigaz Sud Rețele încă din luna mai 2019. Conform avizului, alimentarea cu gaze naturale se va face din conducta de distribuție a gazelor naturale existentă în localitatea Focșani, la intersecția străzilor: Bucegi și 1 Decembrie 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?