Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Un bărbat din Biliești plătește cu libertatea după ce a fost judecat pentru înșelăciune, dar și pentru că a urcat la volan fără permis

Un vrâncean originar din Biliești, în vârstă de 35 de ani, plătește cu libertatea după ce a fost judecat pentru înșelăciune, dar și pentru că a urcat la volan fără permis de conducere. Aceasta este sentința instanței pe fond, care a putut fi atacată, și conform căreia bărbatul s-a mai ales cu o îngrădire a drepturilor, fiindu-i interzis să conducă orice autovehicul pentru care este nevoie permis de conducere. Bărbatul avea deja cazier în anul 2017, an în care fusese liberat condiționat și, conform acuzațiilor, a decis să comită noi infracțiuni. Potrivit rechizitoriului, în martie 2017, acesta a păcălit un administrator de bloc să îi dea 4.000 lei pentru efectuarea unor reparații la spațiile comune, fără a efectua lucrările, iar în martie 2018 a convins reprezentantul unei firme care închiria mașini să îi pună la dispoziție un Seat Toledo, pe care l-a condus deși nu avea permis. În plus, bărbatul a fost acuzat că nu a achitat sumele aferente contractului de închiriere și, mai mult decât atât, nu a mai restituit mașina, care a fost găsită ulterior de organele de poliție și înapoiată persoanei vătămate.

Ulterior judecării cazului, la pedeapsa aplicată bărbatului pentru aceste infracțiuni au fost adăugate și altele din urmă: „(…) condamnă pe inculpatul (…), la următoarele pedepse: 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, (2 acte materiale comise în perioada 13.03 – 30.03.2017 şi la data de 20.03.2018); 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (data faptei 20.03.2018). Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii în prezenta cauză sunt concurente atât între ele, cât şi cu infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (data faptei 16.11.2014), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i C.pen. (în ceea ce priveşte interzicerea dreptului prevăzut la litera i – interzice dreptul de a conduce orice vehicule pentru care este necesar permisul de conducere) pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie corespunzătoare. (…) contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare (respectiv 1 an şi 2 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare. (…) revocă liberarea condiţionată pentru restul de 344 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală a Judecătoriei Focşani, definitivă prin necontestare la data de 22.06.2016.

(…) adaugă pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare la restul de 344 de zile rămas neexecutat, urmând ca inculpatul (…) să execute o pedeapsă totală de 4 ani 2 luni şi 344 de zile închisoare. (…) pedeapsa se execută în regim de detenţie. (…) deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în stare de detenţie, respectiv de la data de 22.06.2018 până la data de 29.01.2019. (…) aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă (în ceea ce priveşte interzicerea dreptului prevăzut la litera i – interzice dreptul de a conduce orice vehicule pentru care este necesar permisul de conducere), pe o perioadă de 3 ani de la data la care pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. (…) admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă (…) şi obligă pe inculpatul la plata sumei de 4.000 de lei, cu titlu de daune materiale. Ia act că persoana vătămată SC (…) SA Piatra Neamţ nu s-a constituit parte civilă în cauză”.

În timpul anchetei, bărbatul a explicat vizavi de prima acuzație că a efectuat ceva reparații la scările de bloc, însă după o perioadă a întrerupt activitatea, iar administratorul nu l-a mai contactat pentru a continua lucrările. Referitor la închirierea mașinii, vrânceanul a arătat că a apelat la serviciile firmei respective ca angajat al unei societăți, deși aceste aspecte nu au putut fi dovedite. Totodată, bărbatul a arătat că nu se face vinovat nici de conducere fără permis, susținerea acestuia fiind aceea că de fapt altcineva îi fusese șofer. Cu toate acestea, probele strânse de anchetatori au arătat altceva, aspect care este reținut de altfel și în motivarea instanței, așa cum apare pe rejust.ro: „în mod obiectiv și fără dubiu, inculpatul a comis faptele reținute în sarcina lui, în modalitatea descrisă anterior, şi reţine aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?