Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Condamnare pentru un vrâncean care a furat curent electric printr-un racord direct la rețea

Un vrâncean a fost prins de o echipă a Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA – Sucursala Focşani că sustrăgea curent electric de aproape 3 ani, la o locuință închiriată de la primărie. A urmat sesizarea penală, iar apoi, după trimiterea în judecată, bărbatul a fost condamnat pe fond la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru furt și executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Din ce a calculat Electrica, vrânceanul a cauzat un prejudiciu de 8.172,61 lei, dat fiind că făcea rost de curent direct de la reţeaua de distribuţie a energiei electrice cu ajutorul a doi conductori, fără a avea aparat de măsurare a energiei electrice şi fără să deţină un contract de furnizare a energiei electrice. Suma de mai sus fusese calculată raportat la perioada de când vrânceanul locuia în respectivul apartament cu două camere, precum și la consumul becurilor, frigiderului, televizororului și a mașinii de spălat conectate la reţeaua electrică. 

În plus, bărbatul a fost și sincer în timpul anchetei, mărturisind că inițial, după ce a închiriat apartamentul care nu era branşat la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, timp de câteva luni, a luat energie electrică de la un vecin, cu acordul acestuia. După un anumit interval de timp, după ce vecinul nu a mai fost de acord să îl ajute și pentru că era sezon rece, pe fondul problemelor finaciare, s-a branşat ilegal la tabloul electric de pe casa scării, cu ajutorul a doi conductori fază şi nul, sustrăgând astfel energie electrică. 

În fața anchetatorilor, vrânceanul a promis să achite prejudiciul reținut, propunând să i se reţină lunar o anumită sumă din salariu. „(…) stabileşte pentru inculpatul (…), pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executare sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, (…) dispune aplicarea pedepsei mai grele de 6 luni închisoare, care va fi sporită cu o treime din cealaltă, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 8 luni închisoare. (…) amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. – S.D.E.E. Focşani şi obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 8.172,61 lei, reprezentând despăgubiri materiale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?