Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Vrâncean reținut după ce și-a lovit fratele de care nu avea voie să se apropie

Un bărbat din comuna Fitionești a fost reţinut de poliţişti pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie provizoriu. Vineri, 15 aprilie a.c., în jurul orei 13.20, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Fitionești, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în punctul ”Beci” din localitate, ar fi fost lovit de fratele acestuia, un bărbat de 44 de ani.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, între cei doi având loc un conflict spontan pe fondul consumului de alcool, în timpul căruia apelantul, un bărbat de 47 de ani, ar fi fost lovit de fratele său în zona spatelui.
Totodată, în cursul lunii decembrie 2021, în urma unei sesizări de aceeași natură, un alt echipaj de poliție a întocmit formularul de evaluare a riscului, în baza căruia fusese emis un ordin de protecţie provizoriu, față de bărbatul de 44 de ani.
Ulterior, Judecătoria Panciu emis un ordin de protecție prin care, bărbatului de 44 de ani i-a fost interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de fratele său și de reședința acestuia. Astfel, în urma probatoriului administrat, faţă de persoana în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vrancea. Bărbatul este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și încălcarea ordinului de protecţie provizoriu.

Comunicat de presă IPJ Vrancea, 18 aprilie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?