Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

FOTO: Patru mame și 11 copii din Ucraina au vizitat Focșaniul; aseară a sosit un nou grup de refugiați

Primăria Municipiului Focșani: Și astăzi (marți – n.r.), într-o zi specială, am fost alături de refugiații din Ucraina cazați la Căminul Internat de la Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi”! Pentru că o parte dintre aceștia au ales să rămână în Focșani, prin Centrul de Informare și Promovare Turistică Focșani am organizat pentru 4 mame și 11 copii un mic tur al orașului, locul de joacă din Grădina Publică fiind cel mai apreciat de cei mici! De asemenea, din dorința de a le mai îndulci, măcar un pic, șederea în Focșani, le-am oferit tuturor celor din centru câte o prăjitură. Voluntarii de la Școala Postliceală Sanitară ”Hippocrate” au fost alături de noi și le mulțumim, precum și angajaților ISU Vrancea și celor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea precum și personalului de la Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi” care este zi de zi în alertă și îi sprijină pe refugiați!

Vă reamintim că la Cinematograful ”Balada” am organizat un centru de colectare a ajutoarelor, care este deschis zilnic între orele 9.00-19.00. Este mare nevoie de apă plată, sucuri pentru copii, cafea/ness, șervețele, pahare/farfurii de unică folosință, detergenți, soluții de spălat pe jos, dezinfectanți, șampon, gel de duș, săpun lichid, șervețele umede, hârtie igienică, produse alimentare neperisabile (compoturi, pate, covrigi ambalați, biscuiți etc).

Instituția Prefectului Vrancea: Încă un grup de refugiați a fost cazat în Vrancea. Un grup de refugiați a solicitat în această seară (marți seară – n.r.) ajutorul autorităților pentru un loc de cazare în Vrancea. Este vorba despre 5 persoane (4 adulți și un copil), care au intrat în țară cu mașina personală, iar pe raza județului s-au adresat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, exprimându-și dorința de a fi cazate pentru o noapte într-unul dintre centrele existente în acest moment. Grupul de refugiați a fost preluat și a fost condus la Centrul de Primire Refugiați Vrancea, unde au fost efectuate formalitățile necesare și toate cele cinci persoane au fost înregistrate în sistem. Ulterior, cele cinci persoane au fost cazate la Centrul de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani.

Sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?