Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Cadavrul unui nou-născut, ascuns de mamă în șifonier apoi aruncat la tomberon; femeia, condamnată cu suspendare, reabilitată după 4 ani

O femeie din Vrancea a solicitat și a obținut în instanță reabilitarea sa după ce, în primăvara anului 2018, fusese condamnată la închisoare cu suspendare pentru profanare de cadavre sau morminte. În fapt, condamnarea sa a avut legătură cu aceea că, după ce în primăvara anului 2013 dăduse naștere unei fetițe, ascunsese cadavrul în șifonierul din apartamentul în care locuia cu chirie în București, după care îl aruncase la tomberon. În timpul anchetei de la acea vreme s-a stabilit că bebelușul se născuse mort, însă procurorii au reținut că femeia nu s-a gândit nicio clipă la posibilitatea de a înhuma cadavrul, potrivit obiceiurilor impuse de biserica creștin-ortodoxă ori de alte culte religioase, iar în schimb a luat hotărârea de a introduce cadavrul în mai mulți saci folosiți la depozitarea resturilor menajere.

Mai mult decât atât, după naștere, cadavrul bebelușului a rămas ascuns în șifonier câteva zile, fiind descoperit de colegele de cameră ale inculpatei, care au anunțat ulterior poliția. Până la sosirea oamenilor legii, femeia a pus într-un rucsac sacii menajeri în care se afla trupul fetiței intrat în stare de putrefacție, după care a luat mai multe mijloace de transport până într-o zonă a Capitalei unde a aruncat cadavrul, într-un tomberon de gunoi.

Ancheta a înaintat rapid, femeia a recunoscut ceea ce se întâmplase, ba chiar i-a condus pe polițiști către tomberonul unde fusese abandonat cadavrul nou-născutului, precizând și traseul pe care l-a urmat. Ulterior, a povestit că rămăsese gravidă în urma unei relații pasagere din vara anului 2012 și că era singura care știa de sarcină. Și, chiar dacă dorise să facă avort, inițial nu avusese posibilități financiare, după care sarcina fusese prea avansată pentru aceasta. Totodată, aceasta a povestit anchetatorilor că născuse la termen, singură, în baia din apartamentul în care locuia, iar când a realizat că bebelușul nu respira, nu a știut ce să facă. În urma procesului, femeia a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare.

Acum, instanța a constatat că, legal, trecutul poate fi lăsat în urmă. Admite cererea formulată de petenta (…). Constată că pentru pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin nerecurare, a intervenit reabilitarea de drept. (…) dispune să se facă mențiune despre reabilitare pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. După rămânerea definitivă, o copie a prezentei sentinţe va fi comunicată I.P.J. Vrancea – Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare, se arată în încheierea instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?