Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

VIDEO și FOTO! Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost astăzi mesagerii lui Moș Nicolae

NU EXISTĂ OM CARE SĂ NU AIBĂ CE DĂRUI

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost astăzi mesagerii lui Moș Nicolae. Au ales sau mai bine zis i-au ales copiii din satul Mahriu.

Școala are circa 40 metri pătrați, treisprezece școlari și un dascăl cu suflet mare. Așa ar putea fi descrisă probabil una dintre cele mai mici școli din România, care se află într-un vârf de deal din comuna Poiana Cristei. Pentru a ajunge la elevii săi, doamna învăţătoare parcurge zilnic, de multe ori pe jos, drumul spre mica școală, conştientă că ea este singura care poate modela nu doar suflete, ci şi destine.

Și pentru că numai cine nu vrea, nu este Moș Nicolae iar cei treisprezece elevi de la Școala Primară Mahriu din localitatea Poiana Cristei și-au lustruit bine ghetuțele, au fost astăzi de dimineață vizitați de polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară.

În clasa micuță, i-au așteptat curioși și cuminți cei 13 copii de la clasele pregătitoare până la clasa a IV–a, cărora polițiștii le-au oferit sfaturi dar și daruri, conform tradiției.

”Bucuria se întoarce la cel ce dăruieşte” cuvinte ce sunt întărite și prin faptul că cei mici au promis polițiștilor că vor respecta tot ce au aflat despre cum trebuie să procedeze pentru a fi în siguranță la școală și pe stradă.

La terminarea cursurilor, părinții care au venit să-și ia copiii au primit recomandări din partea polițiștilor, în încercarea de conştientizare faţă de

importanţa educaţiei pentru o dezvoltare armonioasă, într-un climat familial adecvat, sfătuindu-i totodată să devină cât mai apropiați de copii.

Polițiștii s-au convins astăzi că visele celor mici prind aripi pentru că ei cred cu tărie în minuni. Odată cu ele şi speranţa că pentru fiecare dintre ei, zicala din popor „Dacă ai carte, ai parte” se va adeveri şi în cazul lor.

La mulți ani binecuvântați vrâncenilor care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae!

Comunicat IPJ Vrancea din 6 decembrie 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?