Coronavirus: Germania impune restricţii drastice pentru nevaccinaţi

0
846

Germania a decis să înăsprească restricţiile pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, impunându-le o cvasi-izolare, fără acces la magazine neesenţiale, restaurante, centre de cultură sau de agrement, a anunţat joi cancelarul în exerciţiu Angela Merkel, relatează AFP. Aceste noi măsuri au fost luate în urma unei reuniuni între cancelarul în exerciţiu, succesorul său Olaf Scholz şi liderii celor 16 landuri ale ţării. Ei au confirmat, de asemenea, că un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie, pe care Scholz şi Merkel îl susţin, va fi înaintat parlamentului pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.

Persoanele nevaccinate sunt deja supuse de câteva săptămâni unor restricţii privind accesul la viaţa publică, dar regulile variază ca formă şi nu acoperă toate landurile. Noile restricţii interzic în toată ţara accesul la baruri, restaurante, teatre, cinematografe, teatre, săli de spectacol, de sport, dar şi în magazine neesenţiale şi târguri de Crăciun. De asemenea, contactele trebuie limitate, la domiciliu sau în exterior, la cel mult alte două persoane dintr-o altă locuinţă. Germania a vaccinat 68,7% din populaţie şi 80% dintre adulţi.

Noi restricţii vor afecta, de asemenea, întreaga populaţie: participarea la adunări mari, cum ar fi meciurile de fotbal din Bundesliga, va trebui să fie limitată la 30% din capacitatea totală. Cluburile se vor închide din nou în zonele în care rata de incidenţă săptămânală depăşeşte 350, respectiv în nouă landuri din 16, inclusiv în capitala Berlin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here