Cinci zile de controale pe tema Covid, în Vrancea

0
1036

Aproape 800 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acționat, în ultimele cinci zile, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun. Polițiștii vrânceni au desfășurat 54 acţiuni punctuale, dintre care 41 au fost organizate independent de către poliţişti, 6 organizate împreună cu I.J.J. Vrancea şi 7 cu alte structuri. În cadrul acțiunilor au fost verificate 4298 de persoane precum și 593 de mijloace de transport. De asemenea, în cele cinci zile, au fost verificate 433 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au informat agenţii comerciali și reprezentanții centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii vrânceni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 352 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24400 de lei, după cum urmează:

– 282 de sancțiuni, în valoare de 18980 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea ori purtarea necorespunzătoare a măștii;

– 66 de sancțiuni, în valoare de 2.500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare;

-3 sancțiuni, în valoare de 3000 de lei, ca urmare a nerespectării izolării sau carantinei la o adresă aleasă.

De asemenea, polițiștii au verificat peste 2247 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și informare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 2 decembrie 2021

Foto cu rol de prezentare, sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here