Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Proba de interviu, piatră grea de încercare pentru unii candidați la posturile de conducere din școlile vrâncene

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Vrancea, sesiunea 2021, continuă cu proba interviului. Conform calendarului concursului, „în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021 se desfășoară proba de interviu a concursului, în paralel cu depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu (16 noiembrie-10 decembrie 2021)‟. Conform informațiilor de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, începând cu data de 17.11.2021 și până pe 26.11.2021 au fost programate zilnic 9 sau 10 interviuri. Cei mai mulți dintre candidați au obținut note de trecere, adică peste 7, dar unii au fost respinși, iar alții au ales să se retragă.

Astfel, în cadrul probei de interviu din data de 17.11.2021, unul dintre candidații care au aplicat pentru funcția de director adjunct al Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret‟ din Focșani, s-a retras. Persoana respectivă a candidat și pentru funcția de director, dar a luat o notă mai mică decât un contracandidat.

A doua zi, pe 18.11. 2021, și un candidat care a aplicat pentru funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale „Valeriu D. Cotea‟ Vidra, s-a retras, dar a luat nota 9,60 la interviul pentru funcția de director plin al aceleiași unități de învățământ.

Pe 19.11.2021, un candidat pentru funcția de director al Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny‟ din Focșani s-a retras, dar a fost admis, e adevărat, doar cu 7,40, pentru funcția de director adjunct.

Ziua de 22 noiembrie a fost complicată pentru candidații la funcțiile de conducere de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu‟ Focșani. Una dintre persoane, care a candidat pentru ambele posturi, s-a retras de la interviul pentru director și a fost respinsă la interviul pentru director-adjunct după ce a obținut doar nota 6. Altă persoană, care a candidat pentru ambele funcții, s-a retras de la interviul pentru director-adjunct, dar a trecut cu nota 10 de interviul pentru postul de director plin.

Pe 23.11.2021, toți candidații evaluați au fost declarat admiși. Pe 24.11.2021, un candidat pentru funcția de director al Școlii Gimnaziale „Principele Radu‟ din Adjud a fost respins, după ce a obținut doar nota 6,60. O persoană care a candidat pentru aceeași funcție de la aceeași unitate de învățământ adjudeană, dar și pentru ambele posturi de conducere de la Școala Gimnazială Homocea, s-a retras.

Pe 25.11.2021, candidatul care s-a înscris pentru funcția de director al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 Focșani a fost declarat respins, deoarece a obținut nota 6,20. Pe 26.11.2021, candidatul care s-a înscris pentru funcția de director al Clubului Școlar Sportiv Focșani, s-a retras.

În primele două săptămâni în care s-a desfășurat proba interviului, 20 de candidați au obținut nota 10. Evaluarea candidaților va continua până pe data de 8 decembrie a.c.. În data de 13 decembrie, „candidații declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ își vor exprima opțiunile, iar în 17 decembrie 2021 sunt validate rezultatele finale. În 20-22 decembrie 2021 sunt emise deciziile de numire, care se vor aplica din 10 ianuarie 2021‟, se mai arată în calendarul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat – Sesiunea 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?