Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din Petrești

În data de 02.09.2021, a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane într-o gospodărie având ca efectiv total 15 porci, situată în localitatea Petrești, comuna Vânători, județul Vrancea. În urma confirmării diagnosticului de către LSVSA Vrancea, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Gospodăria din localitatea Petrești, comuna Vânători, județul Vrancea a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației. Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a dispus, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie prin evaluare, eutanasiere, îngropare sau incinerare si dezinfecţie. DSVSA Vrancea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

Comunicat de presă DSVSA Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?