Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Primarul Misăilă îi va premia pe elevii de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Cei cinci „zeciști” de la Bacalaureat și Evaluarea Națională din municipiu vor fi premiați de primarul Cristi Valentin Misăilă, conform celor două proiecte de hotărâre care au fost votate ieri în Consiliul Local Focșani. Sumele inițial propuse – de 2.000 de lei pentru cei doi liceeni de 10 și 1.500 lei pentru cei trei elevi de gimnaziu, au fost dublate aseară, astfel că cei cinci copii vor primi premii substanțial mai mari. Ca să pluseze, pentru a da dovadă că au habar de meritele elevilor din Focșani, amendamente pentru dublarea sumelor au venit din partea majorității PNL și USR PLUS, prin vocea doamnei viceprimar Alexandra Tătaru. Pusă vremelnic președinte de ședință cât lipsește colega sa din PNL, viceprimarul USR PLUS a arătat, punctual, că este vorba despre „suplimentarea sumei la 4.000 de lei, ca fiecare performer să obțină 2.000 de lei de fiecare”.

Aceasta în ceea ce privește proiectul privind acordarea de stimulente financiare absolvenților de liceu care au obținut media 10 la Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2021. La cel de-al doilea proiect, legat de premierea elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, sesiunea iunie 2021, an școlar 2020 – 2021, același viceprimar a explicat că suma va ajunge la 3.000 de lei, „ca fiecare performer care a obținut media 10 să obțină câte 1.000 de lei fiecare și nu 500”. A ținut totodată să sublinieze doamna că lor, aripii majoritare, le pasă, ca replică la ceea ce am scris anterior, legat de faptul că cei 12 consilieri PNL și USR PLUS își dau votul oricum, numai logic nu și în niciuncaz în interesul cetățenilor. Posibil sub imperiul emoțiilor, doamna Tătaru a făcut de altfel și acele referiri la „performeri”. Conform DEX, performer, ar însemna în limba română „sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere”. Da, știm, limba română este o limbă vie, într-o continuă transformare. Și politica la fel. Și cadrele didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?