Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și FOTO! Eroii căzuți în bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz, comemorați astăzi la mausoleele din Vrancea

Eroii căzuți în bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz, din Primul Război Mondial, au fost comemorați astăzi la mausoleele de la Focșani, Soveja și Mărășești.

„Glorie eternă eroilor neamului! Lumea creștină celebrează în această zi minunea săvârșită de Domnul Iisus Hristos pe muntele Tabor – Schimbarea la Față! Atunci, aflat în preajma ucenicilor săi, Hristos s-a arătat celor de lângă El cu adevărata Lui față! Așa cum Iisus Hristos și-a arătat Slava Dumnezeiască, așa și cei pe care îi onorăm în aceste zile și-au arătat, în urma cu 104 ani, EROISMUL și PUTEREA DE JERTFĂ în timpul cumplitelor bătălii de pe linia frontului Mărăști – Mărășești – Oituz.

În inferioritate numerică și cu echipament militar precar, ostașii români au dat dovadă de dragoste de patrie până la sacrificiu suprem! În cinstea lor, pe pământul Vrancei au fost ridicate la Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja mausolee în care își dorm somnul de veci zecile de mii de eroi de la 1917. Aici, la câțiva pași de noi, sunt rămășițele pământești a peste 2.400 de eroi, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Fiecare dintre noi a trecut măcar o dată prin fața acestui mausoleu, admirând frumușetea complexă a arhitecturii.

Mulți au și urcat treptele de la intrare, alegând pentru câteva clipe să se reculeagă, în liniște, printre exponatele militare aflate aici, în fata fotografiilor document din acele zile sau în preajma sfintelor firide… acolo unde simți ca ești mai aproape ca oricând de unul dintre cele mai zbuciumate momente din istoria poporului nostru.
Jertfa lor, a celor care au scris ISTORIA cu propriul lor sânge, reprezintă cea mai de preț contribuție la săvârșirea Marii Uniri a tuturor romanilor, la 1 decembrie 1918.
Să ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință pentru jertfa eroilor noștri căci cine nu își cunoaște istoria, nu își va putea croi viitorul!
Aici, în Vrancea, numele eroilor de la 1917 stau scrise în piatră, spre amintire, generațiilor viitoare, carora le-au lasat mostenire o țară liberă și independentă.
Pe lângă moștenirea lăsată nouă, avem și datoria sfântă de a învăța generațiile viitoare să pretuiască această jertfă! Glorie eternă eroilor neamului”, a transmis primarul Cristi Misăilă, la ceremonia de la Mausoleul din Focșani.
La ceremonie a fost prezent și președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. „Veșnică recunoștință eroilor români care au luptat în timpul Primului Război Mondial, pe linia frontului Mărăști – Mărășești – Oituz. Eroismul soldaților noștri a schimbat soarta războiului de reîntregire naţională”, a transmis șeful administrației județene.
Și la Mausoleul de la Soveja au fost comemorați eroii, în prezența primarului Ionuț Filimon și a vicepreședintelui CJ, Ionel Cel Mare.
La Mausoleul Eroilor de la Mărășești au fost prezenți și parlamentari de Vrancea de la PSD și AUR. Au susținut recitaluri Corul Pastorala și Ansamblul Folcloric Țara Vrancei.
„EROII nu mor niciodată! Veșnică recunoștință românilor care au luptat în timpul Primului Război Mondial, pe linia frontului Mărăști – Mărășești – Oituz. Eroismul soldaților noștri a schimbat soarta războiului de reîntregire naţională. Merită să cugetăm la sacrificiul făcut de vrednicii soldați români în urmă cu 104 ani!”, a transmis președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?