Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

ISU Vrancea: Viețile a trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au fost curmate brusc de un cumplit accident rutier

Trei tineri și-au pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe Calea Munteniei (DN2 E85) din municipiul Focșani

Viețile a trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au fost curmate brusc de un cumplit accident rutier produs în cursul nopții pe Calea Munteniei (DN 2 E 85), pe raza municipiului Focșani, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un cap tractor.

Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 01:15, iar imediat spre locul s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială de stingere cu apă și spumă. Totodată, la fața locului au intervenit și 2 echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea persoanelor rămase încarcerate în autoturism. Din nefericire, acestea au suferit leziuni incompatibile cu viața.

De asemenea, la locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) necesare.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Sursa text și foto: ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?