Peste 200 de localnici din Băile Tuşnad au participat vineri seara la un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se află, în contextul în care urşii sunt prezenţi în staţiune în fiecare zi, intră în case, în pensiuni, sau merg pe străzile din oraş. Oamenii s-au adunat la pârtia de schi din staţiune, acolo unde, în cursul zilei de vineri, mai mulţi turişti au filmat o ursoaică cu pui aflată în căutare de hrană. Mulţi dintre protestatari purtau în mâini ursuleţi de pluş sau postere cu numele oraşului Băile Tuşnad, suprapus peste o imagine cu un urs. De asemenea, au fost afişate mai multe bannere pe care se putea citi: „Orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă”, „Susţinem iniţativa domnului ministru Tanczos Barna privind iniţiativa rapidă în cazul urşilor periculoşi” sau „Urşi în pădure, nu la mine în casă”.
Primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, vorbeşte cu oamenii, îi încurajează şi apoi îşi exprimă neputinţa în faţa presei. Spune că situaţia e disperată, oamenii sunt speriaţi, turiştii nu mai vin în staţiune. „Este un protest paşnic, un protest de disperare, pentru că în ultimele trei luni deja am ajuns că nu mai putem să ieşim din case sau să ne trimitem copiii la grădiniţă sau să mergem normal la serviciu. Din păcate, hârtiile ajung la Bucureşti, nu ne aude nimeni şi facem un marş să se vadă că suntem terorizaţi, trăim închişi între urşi şi toată lumea e disperată, e terorizată. Deja imediat nu mai avem nici turişti, pentru că majoritatea anulează rezervările, nu mai vin în oraş. Cei care voiau să vină, să meargă prin pădure, să alerge, să facă sport, ei nu mai vin pentru că nu au unde să alerge sau să plimbe în siguranţă”, spune primarul.
Oamenii vorbesc între ei, ascultă recomandările iniţiatorilor protestului şi ale jandarmilor, cei care le sunt alături de câte ori urşii vin în staţiune, pentru a alunga animalele în afara localităţii. Toţi cei prezenţi spun că au ajuns la capătul răbdării şi, chiar dacă urşii au fost prezenţi tot timpul în staţiune, situaţia a devenit acum de nesuportat. (…)
Printre participanţii la marş s-a aflat şi preotul ortodox din Băile Tuşnad, Vasile Budeanu, care spune că enoriaşii sunt supăraţi de prezenţa urşilor, care este neplăcută şi pentru turiştii care vin în staţiune. „Enoriaşii sunt destul de supăraţi, pentru că atâta timp cât le intră în curte şi în casă e neplăcut şi situaţia asta nu e un lucru bun pentru nimeni. Turiştii sunt cei mai speriaţi, pentru că ei vin din alte zone, unde nu au contact cu astfel de animale şi le este foarte frică, în primul rând, de situaţia care se creează, mai ales seara. Omul vine în staţiune, vrea să se plimbe seara, pe răcoare, să facă un tur al staţiunii şi de frica urşilor sunt nevoiţi să rămână închişi la camere de cazare”, a afirmat părintele paroh Vasile Budeanu.
După ce ascultă recomandările iniţiatorilor protestului, legate de contextul pandemic, oamenii se împart în două grupuri şi pornesc într-un marş paşnic, care străbate întreaga staţiune. În spatele lor se formează coloane de maşini, dar toată lumea e calmă. De pe margine, turiştii îi susţin, ba chiar ar vrea să se alăture protestului. (…) Cei prezenţi au semnat o petiţie care va fi trimisă la conducerile mai multor instituţii, de la Preşedinţia României, Guvern, Senat, Ministerul Mediului, Avocatul Poporului şi Academia Română, până la Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Harghita. (…) „În acest moment zero, până nu se întâmplă vreo tragedie mai mare, vă solicităm respectuos să sprijiniţi şi să urgentaţi aprobarea reglementărilor privind intervenţiile de extragere a urşilor, chiar prin împuşcarea acestora”, se arată în finalul petiţiei. (…)