Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Handbal, Liga Națională – CSM Focșani 2007 va fi înscrisă în ediția 2021-2022 a Campionatului Ligii Naționale!

Într-un comunicat postat pe pagina de facebook a CSM Focșani 2007 Oficial, președintele Comitetului director al clubului, Liviu Macovei, scrie că marți, 6 iulie

”Comitetul Director al CSM 2007 Focșani a fost convocat în ședință … pentru o vota înscrierea echipei de handbal în Liga Națională. Toți membrii Comitetului Director au fost de acord cu acest punct și avem speranța că se va trece peste contra politică pentru a susține pe mai departe performanța sportivă. Echipa de handbal din Focșani trebuie să participe la competițiile sportive, iar din partea mea ca președinte al Comitetului Director, va avea toată susținerea, așa cum sunt ferm convins că o va primi și de la ceilalți colegi. În acest sens, dau garanții că în perioada următoare, vom ajunge să semnăm și contractele jucătorilor de la handbal”.

S-a întâmplat ceea ce era firesc să se întâmple! Adică, ar fi fost aberant să nu fie înscrisă în competiție echipa clasată între primele cinci din campionatul trecut. Nu s-a întâmplat nimic deosebit! Altceva era dacă ar fi fost stabilită – și comunicată jucătorilor – modalitatea în care vor ajunge să semneze contractele cu clubul. În comunicat, președintele Liviu Macovei – pentru a nu-l expune politic mai mult decât este expus, nu voi spune că-l apreciez pentru ceea ce face – își exprimă speranța că ”se va trece peste contra politică pentru a susține pe mai departe performanța sportivă”!

De ce trebui să fie contre politice în materie de sport? Cine le-a adus în spațiul public focșănean? Și cine face din sport, în principal, handbal, o afacere politică? Înțeleg că liberalii focșăneni au făcut public un comunicat din care reiese că dau asigurări, că fac și dreg și că i-au lămurit pe jucători și suporteri cum e cu înscrierea în campionat. Din ce știu, chestiunea fusese clarificată cu mai mult timp în urmă, inclusiv cu înscrierea în Cupa Europeană de Handbal. Înscrierea în campionat mai avea nevoie doar de formalizare. Și nu era foarte presantă. Presantă este aducerea la echipă a jucătorilor și antrenorilor care au făcut performanță – și dau garanții de performanță.

Scriam într-un comentariu anterior că liberalilor le-a fost pusă în brațe o bijuterie pe care nu aveau decât să o lustruiască și să și-o pună în vitrină. Încep să cred că s-au prins, de la mic la mare, cum stă treaba cu sportul și rolul lui – nu de fenomen social – ci de agent politic. E cam târziu, pentru că bijuteria a cam fost hârbuită și ca să o facă așa cum a fost va deveni foarte dificil. Le trebuie aceeași materie primă și același bijutier. Și înțelepciunea să-i repună la locul lor. Chiar și spre binele lor, dar cu siguranță al handbalului!

La postarea președintelui Liviu Macovei, profesorul adjudean Marian Drăghici, antrenor de handbal și arbitru de Ligă Națională, a făcut pe facebook comentariul: ”Un mare BRAVO !!! Este târziu din motive cunoscute, dar este bine și așa!!! Felicitări, domnule Liviu Macovei pentru că am auzit de implicarea d-voastră în acest demers. Sportul nu are legătură cu politicul pentru marea performanță!!! Succes CSM Focșani 2007 în noul an competițional atât pe plan intern cât și internațional!!! Felicitări, Ciubotaru Viorel pentru tot ce ai făcut și pentru tot ce o să faci în continuare la echipa de handbal pentru că fără tine nu eram aici în acest moment!!!” Chiar dacă nu-i împărtășesc întru totul optimismul, am publicat întocmai comentariul făcut de un mare prieten al handbalului focșănean și un tot atât de bun cunoscător al handbalului românesc, pentru că are autoritatea profesională să se exprime în legătură cu subiectul în discuție!

 

Despre valori ale contractelor înaintea negocierii viitoarelor contracte. Dacă și când va fi!

Într-o vreme, un consilier local intrase în fibrilație că nu i se dau de la CSM 2007 contractele jucătorilor să le publice el, să știe poporul focșănean pe ce dă banii la taxe și impozite. I-a fost dată satisfacție, în limitele legii, regulamentelor – inclusiv cel al Consiliului Local Focșani, al normelor contractuale și al cutumelor. A aflat și el, au aflat și susținătorii săi, ca și focșănenii interesați la ce niveluri sunt plătiții handbaliștii focșăneni, clasați pe locul al cincilea în România, ca și ceilalți sportivi ai clubului.

Ca să înțeleagă cam care e prețul social al muncii unui handbalist în România, voi prezenta în esență cum sunt plătiți handbaliștii unei echipe de Ligă Națională participantă la barajul pentru evitarea retrogradării: sunt contracte între 2.300 lei net și 56.000 lei net – unul, 53.600 lei net – cinci, 28.300 lei net – patru, 22.000 lei – unul, celelalte fiind mai aproape decât ultima dintre aceste sume decât de minimul pe economie.

Prin comparație, la CSM Focșani 2007, un handbalist a fost plătit în 2020-2021 cu 19.000 de lei net pe lună, ceilalți fiind plătiți cu 16.500 de lei net – doi sportivi, 15.000 de lei net, 14.500 lei net, 14.300 lei net, 12.800 lei net, 12.000 lei net, 10.500 lei net, 10.000 lei net, 7.000 lei net, 6.500 lei net, 6.000 lei net, 4.000 lei net, 2.750 lei net, 2.600 lei net, 2.000 de lei net.

          Am prezentat aceste cifre ce reprezintă prețul muncii unui handbalist de la o formație de locul cinci și o alta care a jucat barajul pentru ca membrii Comitetului Director să aibă repere când negocieză cu jucătorii noile contracte. Și ca handbaliștii CSM Focșani 2007 să știe la rândul lor cum să-și negocieze contractele! Cu transparență și predictibilitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?