Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO și GALERIE FOTO: Tradiția non-violentă a poporului român, reflectată într-un concurs pentru liceenii vrânceni

Concursul „Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie? Anii mulți să-ți fie: din 100, 1000!” și-a găsit câștigătorii. Proiectul educativ este organizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vrancea în parteneriat cu autoritățile locale implicate în prevenirea și combaterea violenței, coordonator Soare Iulia. Activitățile incluse în proiect au urmărit atât implementarea prevederilor Ordinului nr. 4343/2020 privind violența psihologică – bullying, cât și promovarea unor va

lori naționale care arată tradiția non-violentă a poporului român. Astfel sunt și îndrumările unor veterani de război precum colonel în rezervă Ion Durnescu care ne-a transmis că „poate-i ultimul război pe care l-am făcut noi. Ar trebui ca băieții ăștia tineri să învețe, să facă inovații … ca niște state să nu se mai lupte cu pușca, să lupte intelectual, la masa rotundă, să nu mai moară oameni nevinovați.”

Concursul a adunat elevi, părinți și profesori la „masa rotundă” a prevederilor legislative pentru soluții nonviolente. Jurizarea a fost realizată de către inspector de poliție Luminița Lazăr din partea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Orania Zdrincu din partea Centrului de Tineret Focșani – Direcția Județeană de Sport și Tineret Vrancea și Adina Lăscan din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea. Premiile au fost acordate prin sponsorizarea oferită de către Roumasport S.R.L. – Hipermagazin Decathlon și desfășurarea activității a fost posibilă cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” Focșani a câștigat locul I la secțiunea scenarii, obținând punctaj maxim cu scenariul „Agresor sau victimă” și a primit premiul special la secțiunea de dramatizări pentru filmarea „Cu alocația la psiholog”, profesor coordonator Radu Pocovnicu. Autorul scenariului premiat este Dobrea-Chiriac Ionuț-Florian, care a precizat: „Bullyingul este un strigăt de ajutor.

Colegiul Național „Unirea” Focșani a participat cu scenariul și dramatizarea „Bully”, sub coordonarea doamnei profesor Diana Stroe. Echipa de uniriști ne-a transmis că „fiecare își are locul – sau, dacă tu nu l-ai găsit, trebuie doar să îl cauți mai bine.” Elevul Alexandru Florin a susținut cele prezentate cu exemplul oferit de artele marțiale în care respectul și fairplay-ul sunt nelipsite.

Colegiul Tehnic „V.D.Cotea” Focșani a participat cu scenariul și dramatizarea „Aproapele nostru”, sub coordonarea domnului profesor Liviu Manuel Diaconu. Elevul Popa Alexandro Laurențiu a promovat mesajul „Haina nu-l face pe om”, precum și posibilitatea formării unor ambasadori anti-bullying.

Colegiul Național Al.I.Cuza Focșani a participat cu scenariul și dramatizarea „Viața nu e un joc de putere”, sub coordonarea doamnei profesor Norocea Ana Maria. Eleva Mustățea Codrina a prezentat posibilitatea soluționării unor conflicte cu sprijinul consilierului școlar.

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani a participat cu scenariul și dramatizarea „Fără cuvinte”, sub coordonarea doamnei profesor Carmen Ion. Elevii Feraru Albert-Adrian, Florea Alexandra, Florea Andra Desiree, Grădiștean Miruna-Elena, Hornea Ana, Jinga Adelina, Lupu Iulia-Denisa,Panaite Alessia-Irina, Ștefan Denisa, Zamfirescu Roxana și Ghilogaș Mihaela au demonstrat faptul că se pregătesc deja pentru abordarea fenomenului bullying din rolul de cadru didactic responsabil.

Locul I și marele premiu a fost obținut de Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” Focșani în urma unei departajări obținută prin media la secțiunea scenarii. „Împreună la bine și împotriva răului” a fost prezentarea elevilor Bîra Iuliana, Jalbă Cornel, Mardare Robert, Matei Andreea, Mocanu Marius, Stoian Andrei, Turcu Mihaela și Țăranu Giuliana sub coordonarea doamnei profesor Mihaela Elena Cherciu. Unul dintre mesajele lor câștigătoare a fost: „Dacă ați tratat pe cineva cu răutate, opriți-vă! Întrebați-vă de unde provine această furie și accesați ajutorul necesar!”

Comunicat de presă

Coordonator proiect, consilier școlar Soare Iulia, CJRAE Vrancea

VIDEO și FOTO pe www.monitoruldevrancea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?