Ediția: Vineri 21 iunie 2024. Nr. 6654
Ediția: Vineri 21 iunie 2024. Nr. 6654

Grindeanu: România are doar 14 miliarde de la UE pentru PNRR; diferenţa până la 29 de miliarde – un împrumut de tip FMI

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a susţinut, marţi, că Uniunea Europeană va aloca României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă doar 14 miliarde de euro, iar diferenţa până la 29 de miliarde va fi un împrumut de tip FMI. El a afirmat că românii trebuie să ştie „clar” unde se duc banii din PNRR, care sunt proiectele care se vor realiza, pentru că aceste fonduri provin din contribuţia anuală pe care România trebuie să o plătească şi trebuie să ajungă înapoi la cetăţeni prin creşterea nivelului de trai, prin dezvoltarea comunităţilor locale, prin creşterea calităţii serviciilor medicale şi de educaţie. „În întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului am solicitat doar includerea în PNRR a soluţiilor şi proiectelor propuse de PSD, dar ceea ce este cel mai important, ca urmare a acestor discuţii, românii au putut afla care sunt obligaţiile asumate de premierul Cîţu în faţa Comisiei Europene. Acesta a fost motivul pentru care au vrut să ascundă adevărul. De aceea, în această perioadă, au secretizat tot. În primul rând, este o mare minciună că România va accesa prin PNRR 29 de miliarde, o minciună întreţinută de Iohannis, de Cîţu şi de Ghinea. În realitate, România are doar 14 miliarde de la Uniunea Europeană pentru PNRR. Diferenţa este de fapt un împrumut de tip FMI, un împrumut care va trebui să fie restituit tot de către români, dar care va pune în acelaşi timp un jug social pe România”, a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PSD, „acest împrumut se va acorda condiţionat”, iar în locul solicitărilor impuse de Comisia Europenă, care priveau digitalizarea, componenta verde şi sustenabilitatea, coaliţia PNL – USR PLUS „a propus politici dure, de austeritate, pentru că asta ştie să facă dreapta în România”. „O să vină iarăşi cu politica strânsului curelei din timpul acordurilor mai vechi pe care le-am avut. Astfel, reformele triumfaliste anunţate într-un mod pompos de Cîţu, de Iohannis sau de Ghinea înseamnă într-un cuvânt austeritate. Aşa-zisele reforme înseamnă în realitate îngheţarea pensiilor, îngheţarea salariilor, îngheţarea alocaţiilor, creşterea vârstei de pensionare, creşterea unor taxe în zona IT şi în zona IMM-urilor unde se ofereau stimulente pentru susţinerea acestor sectoare, cel puţin dublarea impozitelor pe proprietate la persoanele fizice. PSD nu susţine sub nicio formă un asemenea plan. Nu mai e vorba de un plan de redresare şi rezilienţă, ci este vorba de un veritabil plan de austeritate pentru România”, a spus Sorin Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?