Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

O cununie civilă și o petrecere la care participau zeci de persoane au fost întrerupte sâmbătă seară de poliţişti. Participanții au fost amendați

În seara zilei de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești s-au sesizat cu privire la faptul că, în curtea unei locuinţe din localitatea Chiojdeni, se desfăşoară un eveniment privat (petrecere de cununie civilă) la care participau mai multe persoane.

Nouă persoane au fost sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată evenimentul a fost sistat, iar persoanelor participante li s-a atras atenția cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

 

 

În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești s-au sesizat cu privire la faptul că, pe raza comunei Vârteșcoiu, mai multe persoane participă la un eveniment privat. Astfel, polițiștii au depistat într-un imobil 14 persoane care participau la o petrecere.

Persoanele prezente la eveniment au fost identificate, fiind sancționate  contravențional cu amenzi în valoare totală de 7.000 lei. Petrecerea a fost întreruptă.

Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

COMUNICAT IPJ Vrancea, 11 aprilie 2021

foto cu rol de prezentare: romaniatv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?