Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Pacientă de 12 ani, transferată de la Focșani, la maternitatea din Iași, cu o sarcină molară, posibilă o dată la 1.000 de cazuri

O pacientă în vârstă de doar 12 ani a fost transferată de la Focșani, la maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, cu o sarcină molară, posibilă o dată la 1.000 de sarcini. Minora și nici părinții nu știau de sarcină, asta deoarece era prematur pentru a se observa ceva. Acum se află sub supraveghere medicală și în cel mai scurt timp va fi externată de la Iași.

Pacientă de 12 ani, cu sarcină molară, transferată la Iași

Potrivit adevarul.ro, starea în care s-a prezentat la spital pacienta de 12 ani era destul de gravă, spun medicii de la Iași, iar întârzierea ar fi avut urmări dure asupra sănătății copilei.

„Pacienta a ajuns la noi în data de 4 aprilie prin transfer. Acuza dureri. O stare influențată, cu sângerări genitale în cantitate redusă, precum și o stare de astenie. În urma unor investigații amănunțite care au fost făcute în cadrul unității noastre, cazul a fost preluat de o echipă condusă de doamna prof.dr. Grigore, a declarat Ciprian Ilea, medic la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, citat de adevarul.ro.

„În sarcina molară, așadar nu era prezent un făt propriu-zis, era vorba despre o masă de celule care ar fi putut să o pună în pericol. Pacienta a fost internată cu mama ei și i s-au explicat toate complicațiile care ar fi putut să apară.

Este un caz deosebit, atât datorită complexității patologiei cât și mai ales datorită vârstei pacientei. Aici vorbim despre o pacientă minoră, de 12 ani , un caz extrem de rar și care a pus probleme din punctul de vedere a managementului și a consilierii specifice”, a mai precizat medicul.

„Echipa medicală, prin procedura chirurgicală care a implicat multiple riscuri specifice, a evacuat conținutul uterin. Masa de celule crescută anarhic ar fi putut să îi pună în pericol viața minorei. Prezentarea întârziată la spital ar fi putut să îi ia dreptul de a mai deveni mamă pe viitor. Intervenția chirurgicală s-a finalizat aseară, fără incidente neplăcute. În continuare, fetița rămâne internată și urmează să fie monitorizată câteva zile pentru a se vizualiza evoluția. Monitorizarea poate continua până la 12 luni, după externare.”

Sarcinile molare apar ca urmare a unui dezechilibru al materialului genetic în timpul sarcinii. Aceasta se întamplă de obicei atunci când un ovul care nu conține informații genetice este fertilizat de un spermatozoid (o sarcina molară completă) sau atunci când un ovul normal este fertilizat de doi spermatozoizi (o sarcină molară parțială).

Sarcina molara completă

Un ovul fără informație genetică este fertilizat de un spermatozoid, dar nu se dezvoltă într-un embrion, ci crește ca un țesut anormal, ce arată ca un ciorchine de struguri și poate umple uterul.
În acest caz deci, nu există tesut placentar sau embrionar normal.
Cromozomii provin doar de la tată,  cei de la mamă sunt inactivați/pierduți după fertilizare, iar cromozomii din partea tatălui se dublează. În timpul sarcinii molare complete, embrionul nu se dezvoltă deloc.

Sarcina molară parțială

Un ovul este fertilizat de 2 spermatozoizi.
Placenta se transformă în mola. Embrionul începe să se dezvolte, este malformat și nu va supraviețui .
Spre deosebire de sarcina molară completă, în cazul sarcinii molare parțiale cromozomii mamei rămân, dar cromozomii tatălui se dublează, deci embrionul va avea 69 de cromozomi, în loc de 46. Într-o sarcină molară partială, un făt se poate dezvolta, dar niciodată într-un copil sănatos, din cauza dezechilibrului dintre cromozomii masculini și cei feminini.

Sarcinile molare sunt rare. Între 1 si 3 sarcini din 1000 se dovedesc a fi sarcini molare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?