Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

IGPR: 62 de percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe privind o evaziune fiscală de 20 milioane de euro în comerţul cu automobile

Poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR şi procurori ai Curţii de Apel Bucureşti au efectuat, miercuri, 62 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Bacău, Braşov, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Vaslui, în cadrul a două dosare penale care vizează o evaziune fiscală estimată la 20 milioane de euro în comerţul cu automobile rulate aduse din Europa. „Cercetările privesc cinci grupări infracţionale specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, grupări care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi în domeniul comerţului intracomunitar cu autovehicule rulate”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis, miercuri, AGERPRES. (…)

Potrivit anchetatorilor, prin intermediul unor societăţi comerciale, ar fi fost achiziţionate autovehicule de la parteneri din spaţiul Uniunii Europene, cu preponderenţă din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franţa, Spania, care, ulterior, ar fi fost vândute în România, fără a se înregistra veniturile în evidenţele contabile şi fără a se declara operaţiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului. „Activitatea infracţională a bănuiţilor ar fi fost săvârşită prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019”, arată sursa citată.

Prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 97.000.000 de lei (aproximativ 20 de milioane de euro). (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?