Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Sindicate: Procesul de redeschidere a şcolilor trebuie gândit şi făcut cu mare responsabilitate

Redeschiderea unităţilor de învăţământ începând cu data de 8 februarie 2021 va însemna revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educaţie, dar totul trebuie gândit şi făcut cu mare responsabilitate, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), într-un comunicat remis luni AGERPRES. „Nu trebuie să uităm de implicarea fiecărui participant la actul educaţional pentru respectarea măsurilor sanitare; trebuie să evităm pe cât posibil apariţia unor noi focare, aşa cum s-a întâmplat în cazul Şcolii 28 din Capitală şi să avem grijă de colegii şi elevii care au boli cronice şi care sunt vulnerabili în faţa contaminării cu noul coronavirus. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă pe această cale că va acorda întreg sprijinul membrilor săi şi nu numai, prin susţinerea unui plan coerent realizat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Ministerul Sănătăţii”, se spune în comunicat.

Prin urmare, pentru protecţia directă a angajaţilor din învăţământ şi a elevilor şi indirectă a familiilor acestora, FSLI solicită: asigurarea echipamentelor şi a produselor de dezinfecţie în toate unităţile de învăţământ din întreaga ţară; instruirea corectă a personalului care se ocupă de curăţenia unităţilor de învăţământ; vaccinarea personalului din educaţie cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin; gândirea unui plan coerent, bine pus la punct cu ajutorul cadrelor didactice, privind predarea materiei la zi, dar şi introducerea orelor remediale, astfel încât să nu asistăm la epuizarea elevilor, dar şi a personalului didactic; stabilirea unei linii suport în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor la clasă; regândirea sistemului de teme pentru acasă, astfel încât elevii să beneficieze de timp suficient de relaxare; acordarea unei atenţii deosebite în clasele cu învăţământ simultan, în ceea ce priveşte recuperarea materiei din perioada şcolii online; susţinerea consilierilor şcolari în acordarea sprijinului necesar elevilor şi cadrelor didactice pentru reacomodarea în şcoli, dar şi în procesul de predare/învăţare care va aduce o perioadă cu mult stres; asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru cadrele didactice şi elevii care vor continua şcoala online; pregătirea din timp a simulărilor şi examenelor naţionale şi asigurarea unui plan de rezervă dezbătut şi aprobat de partenerii sociali în cazul în care, din cauza pandemiei, s-ar putea reveni la şcoala online.

Articolul integral pe – https://bit.ly/3aDycvV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?