Ediția: Joi 10 Iulie 2025 Nr. 6917

Atenție, SE TRAGE! Programul activităților de tragere CU MUNIȚIE DE RĂZBOI în poligonul Bogza

În cursul zilei de miercuri, pe pagina de facebook a Primăriei Gugești, a fost publicată o înștiințare aprobată de lt. col. Damian Virgil, comandantul Unității Militare 01333 Focșani, cu privire la programul desfășurării activităților de tragere cu muniție de război în poligonul Bogza, în perioada ianuarie – iunie 2021: „Prin prezenta, vă facem cunoscute datele tragerilor cu muniție de război ce se execută în poligonul de tragere BOGZA pe timp de zi și de noapte în lunile:Ianuarie 2021: 13, 14, 21, 25, 26, 27, 28;Februarie 2021: 10, 17, 23, 24, 25;Martie 2021: 02, 03, 04, 10, 17, 18, 24;Aprilie 2021: 07, 08, 14, 21, 28;Mai 2021: 06, 07, 12, 13, 19, 26;Iunie 2021: 08, 09, 15, 17, 23, 30;‟.

În perioadele mai sus menționate, pentru a preveni accidentele prin împușcare a oamenilor și animalelor și pentru prevenirea distrugerii și deteriorării autovehiculelor, vehiculelor și utilajelor de toate categoriile în zona de siguranță a poligonului, trebuie respectate următoarele măsuri: „Anunțați imediat populația locală, unitățile economice (industriale și agricole de stat și private, asociațiile agricole particulare și instituțiile de pe raza dumneavostră de activitate pentru a nu intra în zona de siguranță a poligonului și a respecta întocmai instrucțiunile personalului destinat pentru pază precum și indicatoarele plantate pe drumurile de acces; evacuați oamenii, animalele, construcțiile izolate (improvizate) – saivane, adăposturi, stâne, locuințe temporare sau populate cu animale – precum și utilajele agricole la datele menționate mai sus‟, se mai arată în respectiva înștiințare.

Pentru a evita posibilele accidente apărute în timpul executării activităților de tragere cu muniție de război, în poligonul Bogza a fost delimitată o zonă de siguranță. Astfel, intrarea pe timpul tragerilor este interzisă în următoarele puncte: „1 Km. Nord Bogza; 0,5 km. NV liziera de N a Pd. Crîngul Mieilor; 2,5 Km. V Bordeasca Nouă; 3 Km. V Bordeasca Veche; 2,3 Km. S comunicația Bordeasca Veche – Slobozia Ciorăști; 1 Km est. Armeni; 3 Km. est Oreavu și 2 Km. nord-est Căiata‟, se mai arată în respectiva înștiințare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?