Ediția: Joi 10 octombrie 2024 Nr. 6733
Ediția: Joi 10 octombrie 2024 Nr. 6733

VIDEO: Deputatul Nicușor Halici: Redeschiderea școlilor și testarea în masă a românilor, prioritățile PSD

Președintele interimar al PSD Vrancea, Nicușor Halici, candidat la Camera Deputaților la alegerile parlamentare care vor avea loc duminică, a ținut să transmită vrâncenilor un mesaj și anume să voteze reprezentanții care au demonstrat că sunt aproape de români și de nevoile lor și anume candidații Partidului Social Democrat. Nicușor Halici a afirmat că, după ce PSD va câștiga aceste alegeri, va lua o serie de măsuri imediate: redeschiderea școlilor, testarea în masă a românilor în lupta cu COVID-19, redeschiderea piețelor.

„Cred că trebuie să avem responsabilitatea unui vot foarte bine argumentat și foarte atent ales pentru 6 decembrie întrucât de noi și de votul nostru va depinde viitorul guvern. Tot de acest vot va depinde dacă vom avea o țară dezvoltată, un popor sănătos unit și puternic, sau dacă vom avea în continuare un dezastru nu doar economic ci și social și mai ales uman.

Au închis școlile. Doar în România! În timp ce toată Uniunea Europeană a ținut școlile deschise, la noi școlile sunt închise. De ce acolo unde am avut cel mai mic grad de infectare am închis? Noi vom redeschide școlile și vom avea nu doar grijă, ci mai ales obligația de a respecta drepturile fundamentale ale românilor pentru că educația este un drept fundamental și un drept garantat. Nu doar au închis școlile, nici n-au asigurat minimul necesar și accesul la educație online, pentru că dacă au închis școlile trebuiau să le asigure elevilor acces la această educație de tip online cu care oricum noi nu suntem de acord. Spun asta în condițiile în care nici până la acest moment nu au achiziționat decât o parte infimă a tabletelor necesare.

Ce facem cu familiile în care sunt 4, 5 copii care au nevoie de tablete? Ce facem cu cadrele didactice care au fost nevoite să facă sacrificii financiare foarte mari pentru a asigura aceste obiecte absolut normale, dar mai ales necesare pentru o astfel de activitate? Ce fac aguvernanții PNL pentru că nu au asigurat niciun abonament pentru a putea avea acces la internet familiile defavorizate?

Dreptul la educație este un drept fundamental câștiga și gratuit. Liberalii nu au făcut nimic, de aceea una din primele măsuri pe care le vom lua este testarea masivă, cu izolarea focarelor, și deschiderea școlilor. Doar școlile în care vor fi focare sau în zone cu focare foarte mari vor rămâne închise pentru o perioadă foarte scurtă de timp“, a afirmat deputatul Nicușor Halici.

Piețele trebuie redeschise!

Candidatul PSD Vrancea la Camera Deputaților a precizat că social democrații vor redeschide piețele agroalimentare și vor pune capăt în acest fel dublei măsuri prin care mall-urile sunt deschise, dar piețele nu. „Au închis piețele și au aruncat micii producători, cu marfa și bunurile cultivate cu atâta trudă, în stradă, în frig, în ploaie, în ninsoare. Au închis piețele în condițiile în care mall-urile au rămas deschise, adică acolo unde producătorii noștri nu au acces. Una dintre primele măsuri pe care le vom lua va fi tocmai redeschiderea completă a piețelor. Dincolo de minciuna sfruntată spusă de Iohannis, că vor redeschide piețele duminică. Cine i-a oprit până acum, cine i-a oprit să nu facă asta ieri, alaltăieri și în ultimele săptămâni? De ce doar în ziua alegerilor să deschidă piețele? Nu, noi vom asigura condiții pentru ca piețele să rămână deschise, pentru ca să se poată asigura securitatea sanitară, dar mai ales pentru ca producătorii noștri să rămână în țară, să nu îngroașe rândurile diasporei și să-și poată vinde produsele“, a susținut Nicușor Halici.

HoReCa, distrusă de incompetența liberalilor!

Deputatul social-democrat a arătat că guvernarea liberală a distrus mediul de afaceri, turismul, a distrus toate afacereile din zona HoReCa, ceea ce a dus la apariția a 1,5 milioane de șomeri. „Au distrus mediul de afaceri, au distrus turismul, au distrus complet și au lichidat un sector foarte important de activitate care genera venituri și directe și indirecte pe o zonă cu un flux care ducea până la producători agricoli și anume domeniul HoReCa. Ați generat, incompetenților din PNL, 1,5 milioane de șomeri. Șomeri pe care îi tratați ca pe cifre, ei sunt oameni. oameni care au familii, au guri de hrănit și care nu mai încasează nimic nici de la bugetul lor al statului, nu le-ați dat nimic decât un stimulent de șomaj care nu a putut să acopere nici măcar necesitățile de bază. Nu ați făcut nimic (PNL-n.r.) și ați readus civilizația la cel mai de jos nivel cunoscut în ultimii 30 de ani“, a precizat candidatul PSD la Camera Deputaților.

Nu ați făcut decât să împrăștiați ură, să dezbinați poporul ăsta“

Nicușor Halici a adăugat că măsurile luate de „acești incompetenți, hoți de la PNL“ au adus românii în situația de a pleca în străinătate și nu au readus românii din diaspora așa cum au promis. „Așa cum vor acești incompetenți criminali de la PNL, ei practic nu numai că nu ne-au adus diaspora înapoi, dar vor să plece cât mai mulți români din țara asta. Pentru că tăindu-le orice formă de a trăi, supraviețui, nu faceți altceva decât să-i trimiteți acolo unde sunt plătiți cu salarii decente pentru un român, dar de mizerie pentru țara în care merg. Asta vreți dragi români să avem? Asta vreți să votați? Dacă asta vreți să avem, este dreptul dumneavoastră și alegerea dumneavoastră, pe care nu o poate condiționa nimeni pe 6 decembrie.

Dar lberalii sunt incompetenți și trădători. Asta ești în momentul în care iei din bugetul statului, al românilor și plătești echipamente neconforme de sute de ori mai mult decât făcea acel echipament, și aici mă refer la acele licitații pe care le-au făcut sub acoperișul stării de urgență și de alertă. Ați achiziționat direct și ați cheltuit banii românilor și i-ați împrumutat. Știți cu cât ne-au împrumutat acești incompetenți cărora eu le spun trădători? Cu o mie de euro pe secundă! Unde sunt banii? Nu ați crescut veniturile, nu ați continuat decât o mică parte a investițiilor, nu ați adus nici un fel de plus valoare în economie și în dezvoltarea societății în ansamblul ei. Nu ați făcut decât să împrăștiați ură, să dezbinați poporul ăsta și să-l sugeți până la ultima picătură!“, a spus Nicușor Halici.

Sunteți pătați cu sângele românilor care au murit pentru că pe voi nu v-au interesat decât alegerile!“

Candidatul PSD la Camera Deputaților a acuzat guvernarea liberală că nu a luat măsurile adecvate în lupta cu pandemia de coronavirus iar peste 10 mii de români și-au pierdut viața. Asta în condițiile în care singura dorință a liberalilor a fost și este organizarea alegerilor parlamentare. „Este strigător la cer cum, după ce am depășit un prag psihologic de zece mii de decese din cauza COVID-19, astăzi, în continuare discutăm doar de politică. Am ajuns să avem alegeri parlamentare, deși am tras un semnal de alarmă încă din primăvara anului 2020 și am spus că nu trebuie să avem niciun fel de alegeri în acest an, principala preocupare, principalul efort și singura decizie pe care trebuie s-o luăm este aceea de a lupta cu această pandemie. Este nevoie de a limita numărul morților. Nu ați ascultat nici măcar specialiștii care erau în sistemul sanitar. Nu numai că nu i-ați ascultat dar i-ați și îndepărtat. Partidul Social Democrat are cei mai mari specialiști și își va asculta specialiștii care vor genera acea strategie de limitare a răspândirii cu SARS-COV-2, dar și de limitare a morților, pentru că din punctul meu de vedere sunteți pătați cu sânge, sunteți pătați cu sângele românilor care au murit pentru că pe voi (PNL-n.r.) nu v-au interesat decât alegerile. V-au interesat scorurile politice și electorale. Ați vrut alegeri ca să nu vă vadă adevărata incompetență orice român de bună credință“, a mai spus deputatul Nicușor Halici.

Acesta a transmis și un mesaj vrâncenilor: „Vă rog să luați cea mai înțeleaptă decizie și mai ales să luăm o decizie gândindu-ne în ansamblu la aproapele nostru, dar și la comunitatea în care trăim. Pentru că dacă nu gândim în această manieră n-o să reușim să ne dezvoltăm, ba mai mult, nu o să reușim să păstrăm România pentru români!“.


Articol executat de SC MEDIA UNO SRL, la comanda PSD filiala Vrancea, Cod mandatar 11200020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?