Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Bărbaţi trimişi în judecată pentru SCANDALUL din staţia peco de la Panciu

Patru bărbaţi din Panciu au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea într-un dosar în care s-au făcut cercetări pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi tentativă la omor calificat.

Faptele au fost comise luna trecută, iar unul dintre inculpaţi a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de tentativă la omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorii au reţinut în rechizitoriu că la data de 17 octombrie a.c., la ora 02.30, în timp ce se afla într-un loc public, mai exact în faţa unei staţii peco din oraş, l-a lovit pe un alt inculpat cu pumnul în faţă. Nu doar inculpatul a fost cel care a dat ci şi victima l-a lovit, şi nu doar aceasta, ci şi un copil care a luat parte la tot scandalul. Anchetatorii spun că prin atitudinea sa, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică. Și nu s-a oprit aici. În aceeaşi seară, inculpatul a mai încercat să-i lovească pe minor şi pe celălalt bărbat care este şi victimă şi inculpat în dosar, dar şi pe alţi doi bărbaţi care se deplasau pe drumul public. Intenţia inculpatului a fost aceea de a lovi victimele cu o autoutilitară cu care se deplasa, punându-le victimelor viaţa în primejdie.

Cel de-al doilea inculpat din dosar are 29 de ani şi este şi victimă. În sarcina lui s-au reţinut infracţiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. La aceeaşi dată, el l-a lovit pe primul inculpat căruia i-a provocat leziuni ce au necesitat 35-40 de zile de îngrijiri medicale. În plus, bărbatul, prin acţiunile sale, a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Cel de-al treilea inculpat din dosar este minorul, care a fost trimis în judecată pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. Și el l-a lovit pe primul inculpat care a avut nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru refacere, tulburând în acelaşi timp ordinea şi liniştea publică.

Ultimul inculpat din dosar este un tânăr de 22 de ani, tot din Panciu, care va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. La aceeaşi dată, în timpul altercaţiei, el a aruncat cu un obiect în parbrizul unei autoutilitare, distrugându-l. Prejudiciul a fost de 638 lei.

La momentul comiterii faptei, poliţiştii au făcut şi reţineri, iar în dosar s-au făcut cercetari şi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, faptă pentru care s-a dat clasare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?