Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Fotbal – Focșănenii continuă neînvinși în amicale!

  • Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Focșani 2007 1-1 (1-1)

  • Partida a avut loc vineri, 14 august, la Miercurea Ciuc

Formația CSM Focșani 2007: Geantă – Săpunaru, Panaite, Maftei, Ilie – Paizan, Pădineanu, Preoteasa, Manu – Ghenovici – Jurj. Au mai jucat Horvat, Stancu, Gorovei, Munteanu, Vochin, Lemac, Juncănaru, Taciuc, Negoiță. Au mai fost înscriși pe foaia de joc Apenciucesei, Oprea, Salaoru, Dascălu.

CSM Focșani 2007 a disputat, vineri, 14 august, a treia partidă de verificare într-un interval de șapte zile, în ritmul de sâmbătă-miercuri-sâmbătă. A fost o serie de jocuri cu adversari puternici, doi dintre ei, din Liga a II-a, și pe care a încheiat-o neînvinsă! Nu rezultatele în sine reprezintă performanța – chiar dacă și scorul final contează în amicale, ci prestația echipei al cărei antrenor principal este Alin Chița. Iar maniera în care au evoluat focșănenii în cele trei meciuri a relevat siguranță, soliditate, ca bloc funcțional, și a scos în evidență evoluțiile unor jucători care își revendică, asftel, locul de titulari! Este de remarcat că fotbaliștii nou veniți la Focșani s-au integrat într-un mecanism de joc gândit de Alin Chița cu bătaie lungă și care să aibă eficiență.

În mod evident, echipa este bine lucrată, are trasee clare, își creează ocazii de gol, finalizează. Apărarea are, însă, momente în care lipsa de decizie creează avantaj pentru adversar. Așa s-a întâmplat în meciul cu Gloria Buzău și a rezultat o lovitură de pedeapsă, așa a fost – într-o fază parcă trasă la xerox – cu Miercurea Ciuc și a ieșit golul egalării. În ansamblu, însă CSM Focșani 2007 arată că este pregătită pentru viitorul campionat. Rămâne de văzut când va începe competiția, pentru că echipele din Liga a III-a – cele mai multe – nu prea pot face cheltuielilor presupuse de Protocolul medical impus primelor două ligi de fotbal din România!

La Miercurea Ciuc, vinerea trecută, a fost un meci foarte disputat, cu două formații cu foame de fotbal, și încheiat cu un cinstit 1-1. Oaspeții au deschis scorul în minutul 9 când, în jumătatea de teren focșăneană, Paizan i-a trimis înapoi lui Ghenovici care l-a lansat cu o pasă de 50 de metri – dată la punct fix – pe Jurj, vârful CSM 2007 a trecut de fundașul la marcaj și a trimis în poartă pe lângă portatul ciucanilor. Pasă de conducător de joc, finalizare de atacant! Jurj începe să arate de ce era cu câțiva ani în urmă considerat unul dintre atacanții de viitor ai României! Gazdele au egalat în minutul 45, dar ceva mai devreme, în minutul 40, trmiseseră mingea în transversală. Și focșănenii au trimis mingea în bară, în minutul 75, prin Lemac, bine servit în careu de Gorovei. Atât CSM 2007 cât și Csikszereda au mai avut situații din care ar fi putut înscrie, dar scorul final a rămas cel stabilit înainte de pauză.

Sâmbătă, 22 august, CSM Focșani 2007 va mai avea un joc de pregătire cu divizionara de Liga a III-a, Dacia Unirea Braila.

Foto Nicuță Oprea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?