Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Accident pe DN 2 E 85, la ieșirea din Focșani spre Garoafa; o persoană încarcerată!

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 2 E85,  la ieșirea din Focșani spre Garoafa. Din primele date, sunt două autovehicule implicate și, conform unor martori, o persoană  este rănită și încarcerată. La fața locului intervine un echipaj al Detașamentului de Pompieri Focșani cu modulul SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS).

„Prin apel 112 a fost anunțată producerea unui accident rutier pe DN 2 E85, pe sensul de mers Focșani către Garoafa. Din primele date se pare că sunt implicate două autoturisme. Traficul se desfășoară în condiții normale” a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Referitor la eveniment, ISU Vrancea a transmis următorul comunicat:

„În urmă cu puțin timp, Detașamentul de Pompieri Focșani a intervenit cu modulul SMURD și o autospecială de stingere pentru descarcerarea unei persoane, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme, la ieșirea din Focșani spre Garoafa. Victima a fost descarcerată și predată echipajului SAJ prezent la fața locului.”

foto cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?