Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Controalele pe tema Covid, de la sfârșitul săptămânii, s-au soldat din nou cu amenzi

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ, ÎN VEDEREA PREVENIRII ȘI LIMITĂRII INFECTARII CU VIRUSUL COVID-19, ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL VRANCEA

În acest sfârșit de săptămână, sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. 

La activităţile desfăşurate au participat zilnic peste 200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcția Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Astfel, au fost verificate 314 societăți comerciale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 3500 de lei. Dintre acestea, 11 sancţiuni au fost aplicate pentru fapte de natură economică.

Au fost legitimate peste 650 de persoane și verificate peste 80 de mijloace de transport.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Comunicat IPJ Vrancea, 27 iulie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?