Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

FOTO! Încă o cununie civilă în aer liber, în foişorul din Grădina Publică

Așa cum s-a anunțat la prima căsătorie în aer liber, organizată în urmă cu o săptămână în foișorul din Grădina Publică a municipiului Focșani, asemenea evenimente fericite vor continua, fapt dovedit de imaginile publicate de primarul Cristi Valentin Misăilă, pe pagina sa oficială de facebook.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Focşani, cununiile civile pot avea loc în orice loc din municipiu, altul decât sediul oficiului de Stare Civilă, gratuit, în baza unei cereri aprobate de primar şi a unei programări prealabile.

„Lucrăm acum la o procedură clară de aprobare a acestor căsătorii. Anticipăm pe viitor, mai ales în lunile foarte aglomerate, iulie, august, foarte multe căsătorii într-o zi. Avem stabilite foarte clar două locaţii, Ateneul Popular şi Grădina Publică şi, în funcţie de timpul disponibil al oficiului Stare Civilă, şi altele. Din nefericire, este nevoie de programare prealabilă pentru că aceste registre de stare civilă sunt unice, cu regim special şi nu pot fi multiplicate. Aici este marele inconvenient. Dacă legea ar fi fost de aşa manieră încât să se găsească o procedură de oficiere a căsătoriilor fără acest registru, am fi putut să fim prezenţi în mai multe locuri deodată”, a declarat pentru AGERPRES, în urmă cu o săptămână, primarul Cristi Misăilă.

Și de această dată, edilul alătură imaginilor surprinse în timpul fericitului eveniment, o urare de bine pentru cei doi soți. „Doar gânduri bune la început de drum, tinerilor căsătoriți! Să aveți parte de clipe minunate împreună, de pace, respect reciproc și înțelegere! Casa de piatră!” a scris primarul Cristi Misăilă, alături de aceste emoțiinante imagini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?