Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Ciolacu: Românii au dreptul şi să se roage, dar şi să se trateze în spitale

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi, că românii vor avea din nou dreptul să-şi exprime liber credinţa, iar Guvernul ar trebui „să dea drumul şi la economie”. „Le-a dat Dumnezeu mintea de pe urmă! După atâtea luni, românii vor avea din nou dreptul să-şi exprime liber credinţa, să meargă să aprindă o lumânare şi să asculte slujba! În final, totuşi, au înţeles că pentru PSD nu există jumătăţi de măsură! Am spus că nu vom accepta rămânerea închisă a bisericilor, dar nici a spitalelor! Românii au dreptul şi să se roage, dar şi să se trateze în spitale. Cum să accepţi păstrarea acestora închise în timp ce păcănelele se redeschid pentru profiturile prietenilor domnului Orban?!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că ar trebui ca Guvernul PNL „să mai facă un pas”, iar „dacă s-ar gândi şi la români, nu doar la afacerile lor, ar trebui să dea drumul şi la economie”. „PSD va continua pe aceeaşi linie: nu votăm nicio prostie a PNL, ci doar acele măsuri necesare, într-adevăr, pentru sănătatea populaţiei”, a transmis Ciolacu.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat se arată că în timp ce „nu există vreo urmă a planului de relansare a economiei, guvernarea liberală împarte bonusuri nesimțite clientelei angajate la stat și subvenționează jocurile de noroc!”

”Au depășit orice limită a iresponsabilității, n-a fost suficient că au deschis păcănelele înaintea bisericilor, grădinițelor și teatrelor, acum le și scutesc de taxe! Ca umilirea antreprenorilor din HORECA să fie maximă, lor le oferă azi o parte din sprijinul cerut cu disperare acum două luni, dar mult mai puțin decât generosul ajutor de stat pentru jocurile de noroc.

Iar ca să fie clar că toți banii țării sunt absorbiți de caracatița cu 12 mii de capete a pilelor liberale plantate în administrație, la ROMGAZ se dau prime de zeci și sute de mii de lei de persoană, depinde doar cine a cui pilă e! Dacă ești omul Ralucăi Turcan sau a lui Virgil Popescu, te-ai calificat din oficiu la un bonus imens. În vremea asta, sute de mii de români se uită cu disperare cum li se termină și șomajul tehnic, iar firmele lor nu au nicio perspectivă de supraviețuire!

#Ghinion, cum ar spune Klaus Iohannis. Că nu s-au orientat către jocuri de noroc, ci spre agricultură, turism, industrie sau servicii! Fiindcă asta este viziunea PNL asupra relansării țării: fără număr – pentru păcănele, mărunțiș – pentru economie!”, a transmis PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?