Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Specialişti silvici din Vrancea, într-o acțiune la Suceava

Peste 300 de poliţişti suceveni desfăşoară, în cursul acestei săptămâni, acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice, dar şi de monitorizare a modului în care se respectă restricţiile impuse de ordonanţele militare. Într-un comunicat remis AGERPRES, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava se arată că acţiunea a debutat luni în zona Rădăuţi – Marginea – Suceviţa – Voivodeasa – Palma, după ce în ultimele două săptămâni poliţiştii au identificat un risc sporit privind activitatea ilicită în sfera delictelor silvice, fiind confiscaţi peste 350 de metri cubi material lemnos. Grupele de poliţişti din cadrul serviciilor operative ale IPJ Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi şi secţiilor arondate, împreună cu specialişti silvici din cadrul gărzilor forestiere Cluj şi Vrancea care au acţionat la sol şi în fondurile forestiere, au fost sprijinite din aer de un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul MAI.

Poliţiştii au efectuat verificări în fondul forestier, dar şi pe căile de acces şi drumurile publice, fiind oprite şi controlate toate transporturile de material lemnos, grupele de intervenţie şi specialiştii silvici fiind orientaţi prin coordonate GPS furnizate de echipajul aerian IGAV spre zonele în care s-a observat activitate de exploatare sau alte zone împădurite în care au fost observate vehicule sau alte ansambluri.

Textul integral pe – https://bit.ly/2SdDUfj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?