Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Deputatul Halici îl interpelează pe ministrul Sănătății privind refuzul de a preda managementul Spitalului Județean către Consiliul Județean

Deputatul PSD de Vrancea, Nicușor Halici, i-a adresat o interpelare ministrului Sănătății, Victor Sebastian Costache, în care îi solicită să explice motivul pentru care, deși au trecut mai mult de 30 de zile, nu a răspuns la solicitarea oficială a Consiliului Județean Vrancea privind preluarea managementului asistenței medicale a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani. Deputatul Nicușor Halici arată că solicitarea a fost trimisă Ministerului Sănătății pe data de 16.12.2019, după ce anterior demersul fusese aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Județean Vrancea. „Deși Consiliul Județean Vrancea a făcut, pe 20.01.2020, o revenire la solicitarea trimisă Ministrului Sănătății – după ce trecuseră mai mult de 30 de zile de la prima adresă -, nici până la acest moment nu a fost primit vreun răspuns de la ministerul pe care îl conduceți. În consecință, vă adresez direct această întrebare, Domnule Ministru, și mă aștept ca, în urma acestei interpelări parlamentare, autoritățile locale și cetățenii din județul Vrancea să primească răspunsul pe care îl așteaptă de atâta vreme. Vrâncenii au dreptul la servicii medicale de o calitate cât mai bună, în județul lor, și se așteaptă să beneficieze de aceste servicii în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani“, se arată în interpelare.

Deputatul PSD de Vrancea precizează că preluarea managementului asistenței medicale de către Consiliul Județean Vrancea ar asigura o administrare mult mai bună a resurselor existente, ar facilita realizarea unor investiții esențiale și ar conduce, în final, la îmbunătățirea semnificativă a calității asistenței medicale oferite cetățenilor județului. „Nu aș vrea să cred, domnule Ministru, că vă permiteți să încălcați legile acestei țări – mai exact OUG 162/2008 aprobată prin Legea 174/2011 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale -, și vă reamintesc că Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani este singura unitate medicală de interes județean din țară al cărei management nu a fost încă predat autorității locale. Cum la fel nu aș vrea să cred în zvonurile care se vehiculează din ce în ce mai insistent în aceste zile, referitoare la faptul că întârzierea unui răspuns din partea Dumneavoastră ar avea drept cauză „sfatul binevoitor” al unui alt membru al Guvernului care, în loc să se ocupe de Dezvoltare – așa cum presupune portofoliul pe care îl deține -, e mai curând interesat să tergiverseze, din motive politice, îmbunătățirea asistenței medicale în județul Vrancea, de unde provine și în care își are domiciliul. Nu pot să nu observ, Domnule Ministru, că în spatele unor vorbe frumoase, precum „competență” sau „meritocrație” – folosite de reprezentanții PNL până la obsesie -, se află de fapt mult clientelism și incompetență“, se mai arată în document.

Persoane „parașutate politic“ în Consiliul de Administrație al Spitalului județean

În interpelare, deputatul Nicușor Halici îi amintește ministrului Sănătății că a girat schimbarea a trei membri din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani – medici specialiști -, pentru ca în locul lor „să fie parașutate politic persoane fără niciun fel de competență în domeniul sanitar“. „Una dintre aceste persoane, o consilieră locală, a împrumutat PNL suma de 1,4 milioane de lei pentru campania electorală de anul trecut, de la europarlamentare, fiind cel mai mare contributor financiar dintre liberali, la nivel național. Și atunci, ne mai mirăm că a devenit competentă peste noapte? Sau că Dumneavoastră, Domnule Ministru, v-ați considerat obligat să îi acordați o sinecură?

Toate aceste sinecuri acordate politic nu aduc nimic bun pentru vrânceni. Drept dovadă, lipsa de implicare a acestor persoane în favoarea unui interes local legitim și situația dificilă în care se află Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon”, în condițiile în care Ministerul Sănătății, pe care îl conduceți, tergiversează nepermis preluarea managementului asistenței medicale de către Consiliul Județean Vrancea. În consecință, vă solicit Domnule Ministru să respectați legile acestei țări, începând cu cea care spune că trebuie să răspundeți în maximum 15 zile la o interpelare parlamentară, cu atât mai mult cu cât aceasta vizează dreptul cetățenilor județului Vrancea de avea acces, pe plan local, la cea mai bună asistență medicală posibilă“, se arată în finalul interpelării semnate de deputatul Nicușor Halici și adresată ministrului Sănătății Victor Sebastian Costache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?