Palatul Telefoanelor din Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, a fost construit pe locul unde s-a aflat odinioară celebra terasă Oteteleşanu. În vecinătatea Palatului Telefoanelor se afla în perioada interbelică vechea clădire a Teatrului Naţional, iar în prezent – Hotelul Novotel. Simbol al modernismului şi al perioadei interbelice, Palatul Telefoanelor a reprezentat un punct de cotitură al arhitecturii bucureştene. Construcţia Palatului Telefoanelor a fost finalizată în 1933. Proiectul imobilului a fost realizat de arhitecţii Louis Weeks, Walter Froy şi Edmond Van Saanen Algi.
Stilul construcţiei este Art Deco, iar clădirea are schelet metalic. Cu o înălţime de 52,5 m, Palatul Telefoanelor a fost cel mai înalt edificiu din Bucureşti până în anii ’70, când a fost construit Hotelul Intercontinental. În perioada interbelică Societatea de telefoane era concesionată unei firme americane, se aminteşte în volumul ”Bucureşti. Ghid turistic”, autori Dan Berindei şi Sebastian Bonifaciu (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980).
În anii ’70 edificiului i s-a adăugat o aripă nouă cuprinzând birouri, ghişee pentru public, instalaţii telex etc., în timp ce în vechea clădire au funcţionat alte birouri, precum şi una din centralele telefonice ale oraşului Bucureşti, se menţionează în lucrarea citată. În perioada 1995-2005, Palatul Telefoanelor a trecut printr-un amplu proces de consolidare. Palatul Telefoanelor din Bucureşti se află, începând din 2004, pe lista monumentelor istorice.
