Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Lucrările de reabilitare a fostei Prefecturi Putna, finalizate anul acesta

Lucrările de reabilitare a imobilului Prefectura Putna vor fi finalizate până la jumătatea anului 2020. Anunțul a fost făcut la finele anului trecut de către directorul Direcţiei Tehnice şi de Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, Romeo Iordache, în plenul unei ședinței ordinare, în care a arătat care sunt motivele pentru care lucrările au trenat. „La obiectivul de investiții Prefectura Putna mai sunt de executat lucrări la Corpul C1, în speță acele lucrări care au mai rămas nerealizate de fostul executant, respectiv finisaje interioare, finisaje exterioare, lucrări de sistematizare pe verticală, amenajarea curții, lucrări de împrejmuire. Mai sunt de executat lucrări de reabilitare și consolidare la Corpul c2, respectiv lucrări de finisaje, înlocuirea tâmplăriei, placare cu gresie și faianță. Mai sunt de realizat lucrpri și la Corpul C3 reprezentând demolarea acestui corp. Toate aceste lucrări nu au fost realizate, iar lucrările trenează deoarece instanța de judecată a trimis procesul în rejudecare. După ce doi ani de zile a stat în judecată, timp în care actuala firmă care a câștigat licitația nu a putut realiza lucrările conform graficului stabilit. Lucrările vor fi finalizate până la jumătatea anului viitor“, a afirmat Romeo Iordache.

Consiliul Județean Vrancea a semnat contractul de lucrări cu constructorul Asocierea SC Dedal Bahamat SRL, A.G. Grupinstal SRL și SC NS Consart 96 SRL, care a câștigat licitația care a avut loc în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Valoarea lucrărilor rămase de executat este de 4.412.052 lei, cu TVA inclus. Finanțarea este asigurată din bugetul județului Vrancea. Clădirea este monument istoric încadrat în categoria A de interes național, aici având sediul între anii 1915-1945 Prefectura fostului județ Putna. Proiectul de modernizare a acestei clădiri de patrimoniu a fost iniţiat şi coordonat de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Acesta a făcut demersuri pentru ca, în perioada 2000-2004, să fie alocate fonduri astfel încât acest imobil să nu se degradeze şi mai tare. Pentru că finanţările au fost sistate în 2005, Marian Oprişan a iniţiat un amplu proiect de reabilitare a acestui imobil simbol pentru Vrancea. Imobilul „Prefectura judeţului Putna“ a fost construit la începutul secolului XX şi, datorită valorii sale, clădirea a fost inventariată ca monument de arhitectură sub Codul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice. Destinaţia iniţială a clădirii a fost de palat administrativ, respectiv Prefectură a judeţului Putna iar, după 1945, aici a funcţionat Consiliul Popular Municipal Focşani. În anul 1978 s-au executat lucrări de consolidare, reparaţii la pereţi şi tencuieli interioare. S-a refăcut acoperişul cu învelitoare din ţiglă smălţuită. În anul 1986 clădirea a fost avariată grav de un nou seism, a fost evacuată şi, în anul 1992, au început lucrările de consolidare şi restaurare. Până în anul 2004, au fost executate, în limita fondurilor disponibile, lucrări de consolidare a fundaţiilor şi pereţilor prin cămăşuire şi, parţial, a planşeelor de peste subsol, prin supra betonare. Clădirea fostei Prefecturi Putna face parte, împreună cu Teatrul Municipal, biserica Săpunari şi clădirea Camerei de Conturi Vrancea, din situl arhitectural şi istoric „Piaţa Maior Gh. Pastia“. Din cele patru clădiri prinse în situl arhitectural şi istoric, două au necesitat fonduri importante pentru restaurare şi consolidare. Prima clădire reabilitată a fost Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?