Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Începând de astăzi, la Catedrala din Focșani vor sluji doi preoți

Începând de astăzi, la Catedrala „Sfânta Parascheva” din Focșani, va sluji și preotul Ionuț Ploscaru. Acesta îi va fi coslujitor preotului paroh Florentin Răuță. Slujba de numire a noului preot va fi oficiată de Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscopul Ciprian în jurul orei 9:00. „Este vorba de părintele Ionuț Ploscaru, originar din Vrancea, mai precis din Tulnici, și vreme de șase ani și ceva, aproape șapte, a fost arhidiaconul Înaltpreasfinției sale Arhiepiscopul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Începând de marți, preotul Ionuț Ploscaru va fi coslujitor la Catedrală. La slujba religioasă de Sfântul Ioan Botezătorul va participa și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, care va ține o slujbă arhierească în care va avea loc slujba de numire a părintelui Ploscaru”, ne-a spus preotul paroh Florin Răuță, cel care slujește la Catedrala „Sfânta Parascheva” din Focșani încă de la începutul construcției lăcașului de cult.

Proiectul Catedralei a fost demarat în anul 2000, la inițiativa președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan și la solicitarea mai multor enoriași, dar și a clerului, care reclama că Vrancea nu are o Catedrală Ortodoxă. Consiliul Județean Vrancea și Consiliul Local Focșani au alocat în repetate rânduri sume de bani pentru finanțarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă.

Sursa foto: arhiepiscopiabzvn.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?