Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

FOTO: Baschet – David Antonescu, excepțional pentru România!

* Baschetbalistul de la LPS-CSM Focșani 2007 a fost cel mai bun ă jucător al Naționalei U 16 în Balkanic Next Star Cup 2019

Focșănenii cunoscători în ale baschetului știu foarte bine cine este David Antonescu! Pentru ceilalți cititori care nu-l cunosc, spun că este un talent cu totul de excepție în baschet, un sportiv foarte tânăr care își depășește prin realiazări în teren vârsta. Pe care profesorul Petruț Mihai, antrenorul care a lucrat cu el și generația lui de la început, l-a menținut constant în echipele de juniori cu cel puțin un an mai mari decât el, dar l-a și promovat în formația de seniori! David Antonescu, un jucător care impresionează la fiecare meci în care intră pe teren și pe care oficialii Federației Române de Baschet nu aveau cum să nu-l bage în seamă și să nu-l cheme la Naționala României. Din postura de component al echipei României, David Antonescu a fost cel mai bun jucător al Naționalei în meciul cîștigat cu 94-81cu Macedonia de Nord la Balkanic Next Star Cup de la Târgu Jiu din zilele de 20, 21 și 22 decembrie! În acel joc, David Antonescu a marcat 17 puncte, a avut 12 recuperări, 5 pase decisive. Într-o postură similară s-a aflat David și în partida câștigată de România cu 75-63 contra Bulgariei în care a marcat 12 puncte, a făcut 17 recuperări și dat 7 pase decisive.

Foarte bun a fost David Antonescu și în partida, extrem de dificilă, din finala turneului, jucată duminică, 22 decembrie, în compania foarte valoroasei echipe a Israelului, care a câștigat! David a marcat 11 puncte, a fost liderul echipei la recuperări, cu 11 și a dat o pasă decisivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?