Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

GALERIE FOTO: Sărbători de iarnă, cu inimi deschise, la Tătăranu

Acum în prag de sărbători, membrii Asociației „Fiii Comunei Obilești” au adus prin acțiunile lor un strop de bucurie în inima copiilor și a familiilor nevoiașe din comuna Tătăranu organizând mai multe acțiuni specifice acestei perioade. Astfel, la început de decembrie, au fost alături de Moș Nicolae la Scoala Gimnazială nr. 1 Bordeasca Veche. Au făcut popas la Grădinița Mărtinești unde au simțit din plin bucuria întâlnirii micuților cu moș Crăciun. Duminică, 15 decembrie, au colindat comunitatea Parohiei Obilești, o întâlnire de suflet, ce a pus la loc de cinste colindul tradiţional, interpretat în cea mai sinceră şi autentică manieră de grupul de colindători al Școlii Gimnaziale nr. 2 Bordeasca Veche condus de doamna profesoară Mirela Serea și de interpreta de muzică populară Adelina Stanciu. Miercuri, 18 decembrie, l-au însoțit pe Moș Crăciun la întâlnirea acestuia cu prichindeii Grădiniței nr. 2 Bordeasca Veche. Și pentru că iubește copiii, moșul a trecut și prin clasele elevilor mai mari. De asemenea, membrii asociației au reușit se mobilizeze și să strângă suma necesară efectuării unei operații oftalmologice stringente pentru o mămică din Bordeasca Veche care are șapte copii. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în toată această perioadă, mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să-l putem ajuta pe Moș Crăciun în greaua-i misiune de a aduce bucurii acum în preajma sărbătorii sfinte a Nașterii Domnului!

Col.(r) Radu VOICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?