Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Polițiștii vrânceni au colaborat cu FBI pentru prinderea unor infractori cibernetici

La data de 6 decembrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vrancea, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au pus în executare 8 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru constituire și aderare la un grup infracțional organizat, fraudă informatică în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată.

Cinci persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B. T. Vrancea pentru audiere, iar în urma probatoriului administrat în cauză, față de acestea a fost luată măsura controlului judiciar.

Bărbații sunt cercetați pentru faptul că ar fi comis fraude cu mijloace electronice de plată, prin obținerea unor date de carduri bancare în mod fraudulos, ale mai multor persoane din țară și din străinătate. Acestea ar fi fost apoi folosite pentru a comanda online diverse produse care erau ulterior vândute la prețuri mai mici decât cele de pe site-urile unde erau plasate comenzile.

Cercetările continuă, pentru documentarea și probarea întregii activități infracționale a acestora.

Documentarea activității infracționale a membrilor grupului s-a realizat în colaborare cu lucrători din cadrul F.B.I.

Comunicat IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?