Ediția: Marți 16 iulie 2024. Nr. 6671
Ediția: Marți 16 iulie 2024. Nr. 6671

Proiect de 63,2 milioane lei pentru rețeaua de căldură și apă caldă din Focșani

Primăria Focșani va continua proiectul de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică. Investițiile propuse pentru etapa a III-a a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice” vor fi discutate la ședința ordinară a Consiliului Local Focșani din această lună.

Valoarea totală a investiției a fost estimată la 13,2 milioane euro. Banii ar urma să fie asigurați prin Fondul european de dezvoltare regională -85%, bugetul de stat – 13% și bugetul local – 2%. Astfel, municipiul Focșani ar urma să asigure un milion de lei, la care se adaugă TVA-ul aferent investiției. În moneda națională, valoarea proiectului este de 63,2 milioane lei, contribuția municipalității fiind de 2%, respectiv un milion de lei, la care se adaugă 9,9 milioane lei, reprezentând TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Proiectul prevede reabilitarea a 3,6 kilometri rețele termice primare, adică 7,2 kilometri de conducte. Vor mai fi reabilitate 6 puncte termice (PT 19,29, 45, 47, 48 și 57). În ceea ce privește rețeaua secundară vor fi reabilitate 7,1 kilometri rețele termice, aferente celor 6 puncte termice. Nu în ultimul rând va fi realizată racordarea la sistemul centralizat a blocurilor din cartierele ANL. Acest lucru va fi realizat prin extinderea rețelei termice primare cu un traseu de 3,03 kilometri și 37 module termice. „Reabilitarea constă în înlocuirea echipamentelor din punctele termice sau din centralele termice existente (pentru ANL-uri) și a conductelor existente uzate cu un sistem legat preizolat, precum și a celorlalte lucrări colaterale (înlocuire buclă de contorizare și montare buclă de echilibrare)”, se arată în raportul atașat proiectului de hotărâre

Beneficiile rezultate în urma reabilitării rețelelor termice și a punctelor termice care vor fi realizate în etapa a III-a vizează atât reducerea pierderilor (estimate la 5281 gigacalorii anual), implicit scăderea cantității de energie termică ce ar trebui produsă, îmbunătățirea calității aerului din muncipiului, creșterea veniturilor focșănenilor ca urmare a posibilității de reducere a costurilor, urmare a instalării echipamentelor pentru reglarea consumului de căldură la nivelul solicitat de fiecare consumator. „Creșterea calității serviciului de alimentare cu energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum va conduce la creșterea gradului de rebranșare a locuințelor și instituțiilor la sistemul centralizat de termoficare, aceasta conducând la creșterea sustenabilității sistemului de termoficare și la reducerea costurilor cu încălzirea”, arată raportul.

Reabilitarea sistemului de termoficare a fost demarat în 2009, prin aprobarea „Master Planului privind reabilitarea sistemului de termoficare”. În perioada 2010-2013, prin programul ”Termoficare 2006-2015-Căldură și confort” și din surse locale au fost reabilitate rețele secundare în lungime de 11,7 kilometri, fiind reabilitate și modernizate 18 puncte termice.

În prima etapă a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice” au fost reabilitate rețele de transport pe o lungime de 4,4 km, 10,9 km rețele de distribuție și 10 puncte termice.

Etapa a doua a acestui proiect a demarat în 2018 și prevede reabilitarea a 9 puncte termice, 2,8 km traseu rețele de transport și 10,9 km rețele traseu de distribuție.

A treia etapă a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice” pune în aplicare prevederile Master Planului privind reabilitarea sistemului de termoficare din Focșani, cu scopul de a crește eficiența întregului sistem centralizat de alimentare cu energie termică.

Ori acest lucru poate fi realizat doar prin continuarea investițiilor în sistemul de termoficare prin reabilitarea punctelor termice, a rețelelor de transport și de distribuție în restul orașului.

În ceea ce privește politica tarifară, studiul de fezabilitate arată că noua propunere a planului tarifar pentru perioada 2020-2039 trebuie să țină cont de încadrarea valorii anuale alocate pentru plata energiei termice în limita maximă de 8,5% din venitul mediu pe gospodărie, nivelul actual de suportabilitate dar și de minimizarea impactului creșterii prețului de facturare al energiei termice către populație printr-o creștere graduală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?