Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Plan de măsuri pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale, prezentat în ședința ATOP Vrancea

Șeful IPJ Vrancea, comisarul șef Remus Nica, a prezentat, ieri, în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vrancea, o informare privind activitățile și măsurile luate pentru desfășurarea în condiții optime a alegerilor pentru Președintele României. Astfel, la nivelul județului Vrancea, pentru desfășurarea în condiții optime a alegerilor, precum și a celorlalte activități conexe, a fost întocmit un Plan de măsuri cu sarcini punctuale și concrete cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică pe întreaga perioada electorală.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea și structurile de jandarmi vor asigura aplicarea de măsuri specifice, conform competenţelor, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură contravenţională ori penală premergător şi în zilele de desfăşurare a alegerilor pentru Președintele României. „Vor analiza elementele situaţiei operative din zona de competenţă, cu implicaţii asupra desfăşurării campaniei şi procesului electoral, în vederea preîntâmpinării unor eventuale evenimente negative şi vor fi constituite, după caz, în anumite perioade de timp, zone speciale de ordine şi siguranţă publică; vor menţine ordinea publică în zonele de amplasare a Biroului electoral de circumscripţie judeţean; vor acorda sprijin primarilor în activitatea de asigurare a integrității panourilor și a afișelor electorale amplasate în locuri autorizate, conform responsabilității teritoriale stabilite la nivelul localității de șefii subunităților de poliție și jandarmerie“, se arată în comunicatul ATOP.

În același document se mai arată că împreună cu primarii şi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi celelalte instituţii implicate, se vor stabili măsurile necesare pentru asigurarea pazei şi protecţiei spaţiilor stabilite de primarul unităţii administrativ-teritoriale pentru păstrarea buletinelor de vot şi materialelor necesare votării și se va asigura protecţie pe timpul transportului buletinelor de vot şi a materialelor necesare votării. Totodată, se va asigura și securitatea dosarelor întocmite de Biroului Electoral Judeţean pe timpul transportului acestora la Biroul Electoral Central.

„Șefii subunităților de poliție vor lua toate măsurile necesare pentru exercitarea dreptului la vot a personalului din subordine aflat în dispozitive, conform prevederilor legale în vigoare și vor fi verificate cu celeritate toate semnalările primite de la personalul M.A.I. care execută misiuni de protecţie şi ordine publică la secţiile de votare, referitoare la prezenţa în zonă a unor persoane şi vehicule suspecte. A fost prevăzută și constituirea unor echipaje mobile, din personalul aflat la dispoziţie, care să execute misiuni de patrulare pe itinerarii prestabilite, pentru a monitoriza deplasarea în condiții de siguranță a alegătorilor și fluidizarea traficului rutier în zonele unde se pot produce aglomerări/ambuteiaje“, se arată în comunicatul ATOP.

La misiunile încredințate Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea vor participa aproximativ 250 jandarmi din cadrul unității și aproximativ 20 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Misiuni ale pompierilor

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea va executa misiuni specifice premergător şi pe timpul desfăşurării procesului electoral pentru alegerea Președintelui României din 10 noiembrie 2019, respectiv din 24 noiembrie 2019. Pentru activitățile de control/verificare a obiectivelor (clădirilor) va fi angrenat atât personalul inspecției de prevenire cât și personalul subunităților de intervenție în ale căror raioane de intervenție se regăsesc obiectivele desemnate.

Principalele măsuri de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate, atât premergător cât şi pe perioada desfăşurării procesului de votare, constau în: dotarea spaţiilor în care se amplasează cabine de votare cu stingătoare de incendiu funcţionale, verificate conform reglementărilor, având în vedere criteriul de cel puţin 1 stingător la 50 mp; preşedinţii secţiilor de votare vor instrui, pe bază de tabel cu semnături, întregul personal din comisiile secțiilor de votare, privind prevenirea situaţiilor de urgenţă şi măsurile care trebuie întreprinse în cazul manifestării acestora; amenajarea secţiilor de votare se va face, pe cât posibil, la parterul clădirilor, iar amplasarea cabinelor de votare se va realiza fără diminuarea gabaritelor căilor de evacuare şi acces şi a circulaţiilor interioare din clădirile în care se organizează procesul electoral şi fără blocarea ori îngreunarea accesului la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor care echipează construcţiile; evacuarea elementelor de mobilier din interiorul încăperilor în care se amenajează secţia de votare şi depozitarea, astfel încât, să nu se afecteze căile de acces şi evacuare ori circulaţiile din secţiile de votare; marcarea căilor de evacuare corespunzător şi mentinerea în permanenţă libere; respectarea interdicţiei privind fumatul, potrivit legii; interzicerea efectuarii lucrărilor cu foc deschis premergător şi pe timpul desfăşurării procesului de votare; asigurarea respectarii normelor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea mijloacelor de încălzire/climatizare, precum şi a celor de preparat şi încălzit hrană ori cafea, după caz; exploatarea instalaţiilor electrice cu respectarea reglementărilor, eliminând eventualele suprasolicitări ale acestora ori improvizaţii; stabilirea unui sistem eficient de anunţare-alarmare a tuturor ocupanţilor clădirii, în cazul producerii unui incendiu; se va asigura menţinerea în funcţiune a iluminatului de securitate pentru evacuare care echipează construcţiile, după caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?