Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Plan Urbanistic General al Focșaniului, lansat în dezbatere publică de municipalitate

Primăria municipiului Focșani a organizat, ieri, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, o dezbatere publică privind reactualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Focșani. Tot ieri, a fost prezentat un regulament privind desfăşurarea unui concurs public pentru pavoazarea cu ornamente luminoase adecvate a vitrinelor și a spațiilor din incintă de către operatorii economici din Municipiul Focșani.

Documentul prezentat de urbanistul Mihai Alexandru Moțcanu-Dumitrescu stabilește cadrul pentru dezvoltarea Focșaniului și propune atragerea în intravilan a mai multor zone unde au fost construite anexe ale exploatărilor agricole în extravilan, cum ar fi zona Vlad Țepeș, Militari, Mândrești sau nordul municipiului. În final, municipiul va avea un intravilan de peste 3108,4 hectare, adică 31 metri pătrați de spațiu verde/locuitor, triplu față de media actuală a spațiului verde din Focșani, de aproape 10 metri pătrați de spațiu verde/locuitor. Urbanistul a arătat că unul dintre obiectivele asumate prin noul PUG este evitarea pe cât posibil a birocrației suplimentare pe care o presupune amenajarea unui PUZ.

Am sistat emiterea autorizațiilor pentru construirea unor locuri de casă în extravilan, drept urmare, prin acest PUG am hotărât să extindem la maximum intravilanul pentru a răspunde tuturor cerințelor. O altă prioritate a noastră este să atingem acea țintă de 26 mp pe spațiu de locuit pe cap de locuitor. Singura soluție pe care am găsit-o viabilă este de a trage intravilan, acele zone de pășune, în special din zona Mândrești, cât și din Vâlcele și o zonă din Sud pe care o numim noi Padogul de câine al Municipiului‟, subliniază Cristi Valentin Misăilă, primarul Municipiului Focșani. De exemplu, noul PUG are introdus noul spital județean astfel încât pentru această investiție să fie emisă direct autorizația de construire, fără altă documentație suplimentară. Noul PUG stabilește zona centrală reprezentativă a municipiului, o zonă protejată, cu multe monumente istorice, zonele de instituții publice, zonele de activitate economică dar și zone mixte. De asemenea, sunt zone cu locuințe colective și zone cu locuințe individuale. Noul PUG pune accent pe spațiile verzi și designul urban, care pot îmbunătăți percepția focșănenilor asupra orașului în care locuiesc. Un alt obiectiv pe care noi ni-l dorim prin acest PUG este de a reglementa ceea ce înseamnă zona în care se va connstrui spitalul județean din Municipiul Focșani, este vorba de zona situată pe Calea Munteniei, terenul se află deja în administrarea Consiliului Județean Vrancea care a depus deja toate diligențele, iar pentru a urgenta și pentru a nu întârzia acest proiect prin realizarea unui plan urbanistic zonal, prin PUG vor fi făcute toate reglementările necesare pentru a fi emisă autorizația de construire‟, a mai adăugat primarul Cristi Misăilă.

Primarul Cristi Misăilăa declarat ca până în luna martie a anului viitor, noul PUG să fie trimis în Consiliul Local. Edilul a arătat că, prin Planul Urbanistic General se propune atragerea în intravilan a zonelor unde au fost construite anexe a exploatărilor agricole în extravilan, și anume zona Vlad Țepeș, Militari, Mândrești și zona de nord a municipiului. Această situație va veni în ajutorul locuitorilor care la acest moment nu pot obține niciun document de identitate pentru că nu locuiesc pe o stradă ci pe o tarla și parcelă. Impozitul pentru o locuință/anexă agricolă din extravilan este de patru ori mai mare decât dacă aceeași locuință era în intravilan, respectiv 0,4% din valoarea clădirii, comparativ cu 0,1% din valoare pentru clădirile din extravilan.

Primarul Misăilă a subliniat intenția municipalității de a atrage în intravilan zonele cu pășune ale municipiului pentru a le transforma în spații verzi. Edilul a subliniat că se dorește amenajarea zonei din jurul bălții de la Mândrești pentru transformarea în zonă de agrement. De asemenea, este o solicitarea din partea Federației Române de Fotbal pentru o suprafață de 13 mii metri pătrați unde să fie amenajată o bază sportivă care să fie autorizată FIFA. O altă investiție pregătită de municipalitate este amenajarea unui poligon auto care să fie utilizat de școlile de șoferi pentru pregătirea elevilor. „Îmi doresc ca până în luna martie să intrăm în ședința de Consiliu local cu noul PUG. Sunt foarte mulți cetățeni care așteaptă PUG”, a spus primarul Cristi Misăilă.

În cadrul dezbaterii publice a fost prezentat și un regulament privind desfăşurarea unui concurs public pentru pavoazarea cu ornamente luminoase adecvate a vitrinelor și a spațiilor din incintă de către operatorii economici din Municipiul Focșani. Acest regulament ar urma să intre în vigoare chiar din acest an, în pragul sărbătorilor de iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?